Am fost odata....si ce sunt acum!?

M-am nascut intr-o zi ciudata de martie, undeva intre 6 si 7 dimineata. Am inteles din povesti ca timpul era razbunator : a plouat, apoi a iesit soarele pentru ca intr-un final sa ninga viscolit. Presupun ca din cauza asta imi spune mama mereu ca sunt ca vremea. Vara m-a prins sub vita de vie, asezata pe perne intr-o troaca taraneasca de lemn, gangurind de zor.
Am crescut catarata prin copaci, jucandu-ma de-a vrajitoarele cu Paula(prietena mea din perioada de embrion). Eram vesnic pline de vanatai si zgariate, dar cu gura pana la urechi de fericire! Cativa ani mai tarziu, ne plimbam ziua intreaga pe strada cu bicicletele, tot numai noi doua. Era epoca Aqua - A.S.I.A.: codite impletite a la Irina, imbracaminte asortata si cantece falsate pe sub nucul cel batran din curtea bunicului Paulei. A venit apoi vremea in care ieseam seara si ne lungeam pe asfaltul fierbinte la miezul noptii, cu cate o sticla de Coca-Cola rece langa noi si ne poveseam viata din timpul scolii. Paula a inceput sa nu mai vina in fiecare vara la Vama...si n-am mai mers nici eu. Am pastrat legatura totusi, si suntem si acum prietene bune!
Pe la 14 ani eram deja prietena buna cu Deea, pe care o urmam cu incredere de catelus peste tot... Incet, incet, incepea sa se contureze o alta etapa in viata mea. La 15 ani mi-am descoperit prima dragoste. La 16 stiam ce inseamna o relatie "serioasa"; evident ca eram mult prea copil ca sa apreciez destul ce aveam. Vroiam mai mult, fara sa-mi dau seama ca aveam exact ce-mi doream. A fost totusi, cea mai luminoasa perioada a mea de pana acum. Si stiu exact cui ar trebui sa-i multumesc pentru asta!
O buna perioada singurul ascultator fidel al vorbelor mele fara sens a fost colegul meu de banca, Bogdan, pe care am ajuns sa-l vad ca pe un frate mai mare. E un tip relativ tacut, cu ochi mari si foarte inteligent, obsedat si el de jocuri de calculator ca atat de multi alti adolescenti. Mi-ar placea sa cred ca ne-am fost mai degraba sprijin reciproc intr-o perioada nu tocmai roz pentru niciunul dintre noi.
Am castigat-o apoi pe Rurenka ca prietena. Fatuca asta e toata ziua numai un zambet, la 19 ani e inca fan Mikey Mouse, se uita la desene animate si isi face propriile coregrafii pe melodiile pe care le iubeste. Cand se infurie ai face bine sa stai departe din calea ei, caci fulgera si taie in stanga si in dreapta! E fata care te face sa razi cand tu vrei sa plangi; cand are ceva sa-ti spuna, ti-o arunca in fata cu cea mai mare nonsalanta, iti sare in ajutor cand ai nevoie de ea si-ti intampina palavragelile cu replici ironice.
Am cunoscut-o prin intremediul ei si pe Rox. Ea e altfel: pentru cei ce citesc de zor romane clasice, ei bine, Rox ar putea foarte bine sa fie una din eroinele vostre preferate; pentru ceilalti, Rox e prietena cea buna cu care te intalnesti seara de seara in statie, care iti ridica moralul de la pamant si-l sterge de praf cand tu nu mai ai forta sa o faci si care are cel mai contagios ras cu putinta!



De un an incoace, imi duc zilele (sau mai exact serile) in Statie! Nu stiti unde e Statia?!E acolo unde in fiecare seara se aduna vreo 10 copii de varste variate, rad isteric si mananca seminte, mere verzi si alte prostii, canta, sar, sau stau tacuti! Astia suntem noi...."Copiii copaci".O parte din "Copiii copaci", la Sighisoara; lipsesc Tudor, Nicu si Dandi(care a facut poza, desi era ziua ei!!!)




In fine, ideea postului astuia a fost .... sa le multumesc celor catorva oameni care mi-au fost alaturi neconditionat ani buni...Voi sunteti cei care ati schimbat ceva la mine, in diferite perioade ale vietii mele; sunteti si unii dintre cei mai importanti oameni din viata mea!Ar mai fi cativa, pe care nu pot sa-i descriu prea bine din lipsa de...cuvinte.
Oricum, Multumesc! >:D<