Run

Zăpada murdară scărțâie sub tălpile ghetelor mele. Mi-au înghețat obrajii dar, ciudat, îi simt arzând. Îmi îndes nasul în eșarfa mea colorată, ascunzându-mi melancolia și frustrarea și dezgustul și tot ce mi se reflectă în privire. Miros a parfumul meu, și al lui, și al tuturor celor pe care i-am îmbrățișat azi. E aproape pustiu în frig, însă în fața bisericii, în genunchi și cu o mâna întinsă moțăie un cerșetor cu fața pătată; absent și împietrit, îmi ignoră ignoranța. Mi-am repezit pasul, aproape alergând. Pe lângă mine alunecă lumini și câțiva necunoscuți, mișcându-se somnolent într-un ritm opus alui meu.
Mă opresc la vitrina unei librării și-mi afund mintea printre titluri. Curg în memoria-mi cărțile la care tânjesc, pe care vreau să le absorb...
Mă uit la ceas și-mi arată că mai sunt 5 minute până la 19, așa că îmi reiau mersul lent, lăsând librăria în urmă. Ajung înghețată în cafeneaua de la numărul 5, etajul 1. Mă întâmpină lumină de lumânări, zeci de cărți împrăștiate pe etajere și o melodie familiară pe fundal. Îmi aleg masa din colț, de lângă geam și mă așez. Chelnărița-mi zâmbește și-mi aduce cafea și covrigei.
Pe etajera din dreapta mea, exact în poziția în care am lăsat-o, stă ”Mândrie și Prejudecată”; am de așteptat aproape o oră, așa că ridic cartea și o deschid la capitolul 10. E varianta în engleză și-mi amintesc ultimul paragraf pe care l-am citit:

Nothing is more deceitful ... than the appearance of humility. It is often only carelessness of opinion, and sometimes an indirect boast.

…

Mi-am pierdut noțiunea timpului, cafeaua mi s-a răcit. Ridic privirea și, așezat în fața mea, cu gura până la urechi și un carnet de piele în mână, stă el.
“Când ai ajuns?!”
“De ceva vreme….” și-mi sărută buzele mușcate, sângerii...