Kill

M-am trezit uitand-ma speriata pe fereastra. Nu stiu cum am ajuns acolo sau la ce anume ma uitam. Nu se vedea nimic dincolo de suprafata transparenta de care imi lipisem fruntea. Cred ca a fost racoarea sticlei cea care m-a adus la realitate. Sub nici o forma nu-mi aminteam ce facusem orele trecute; ultimul meu contact cu realitatea a fost la scurt timp dupa ce ceasul mare de pe hol a batut de miezul noptii. Acelasi ceas anunta lugubru ora 3.
Mirosea in camera tare a crini si-mi amintesc de buchetul mare pe care l-am primit in ziua aceea de la A. Gandindu-ma serios la motivul vizitei lui, la cum s-a apropiat zambind ironic si mi-a cuprins fata cu mainile lui mari, la cum mi-a soptit la fel de ironic: "Copilo!", mi-am zarit propriile mainile; am simtit un fior rece, ca si cum cineva ar fi plimbat un cub de gheata pe spatele meu. Imi erau zgariate si pline de sange, de parca tocmai as fi iesit dintr-o padure deasa si plina de spini. Pe parchet, in dreapta mea, era lungit cutitul mare de bucatarie al mamei, la fel de plin si el de sange. Ma teameam sa ma intorc sa arunc o privire prin camera: ce s-ar fi intamplat daca as fi dat ochii cu si mai mult sange sau cu.....
Mi-am facut curaj...nu aveam de ales oricum. La nici un metru de mine, o dara de sange ducea drept, tarat, spre bucatarie. Clanta usii, plina si ea. Covorul din bucatarie, imbibat puternic in aceeasi nuanta inconfundabila de rosu. Incepea sa semene totul cu un scenariu prost dintr-un film de groaza. Mai lipsea doar sa fie furtuna si cineva sa tipe cutremurator pe un fundal muzical sinistru...
Am impins incet usa catre bucatarie, ingrozita pana peste poate de ce-as putea gasi acolo! Ce se intamplase cu mine in ultimele 3 ore? De ce eram plina de sange, zgariata si cu manecile bluzei mele albe sfasaiate si patate?! Si mai mult: de ce nu-mi aminteam nimic?!
Langa geamul din bucatarie, sprijinit cu capul de calorifer, asezat intr-o pozitie imposibila pentru un om de statura lui, inconjurat de o balta uriasa de sange, A. Plin de taieturi pe brate si pe piept, zgariat si el pe fata, cu ochii verzi deschisi larg, intr-un fel de cautatura salbatica, lipsita de orice scanteie de viata, arata mai infricosator decat orice altceva vazusem eu. Si vazusem multe....
Un om injunghiat si mort - niciodata!

            Ce s-a intamplat?!

            Ce-am facut?!

            DE CE NU-MI AMINTESC NIMIC?!

            AJUTOR!

            Ma aude cineva?!

http://sandervanderveen.deviantart.com/art/help-him-66760883

I miss you

Asta seara, imbracat in mantia-i intunecata, cerul se zbuciuma si vuieste salbatic. Ma astept sincer ca din secunda in secunda sa de dezintegreze si sa ia foc; sa arda indelung cu flacari mistuitoare. Milioane si milioane de bucati arzande de albastru-inoroiat alunecand in flacari catre pamantul neputincios. As putea jura ca acel albastru inocent de acum cateva ore a fost inghitit pe vecie si suntem blestemati sa traim cu intunecarea asta subita...Imi sare in minte peisajul lugubru din "Ciuma" lui Camus; prevestind prabusirea inevitabila, cu movile de cadavre putrezind in ploi nesfarsite.

Si totusi, nebunia asta de furtuna ce urla ca scapata din minti e atat de sublima... e o demonstratie de frumusete pura si forta nemarginita. Fulgerele spinteca cu pofta orizontul intreg si vantul isi canta nepoftitul duet cu tunetele.

Oare ti-amintesti tu, Paula, de dracul de furtuna pe care-l priveam fascinate de la fereastra ta intr-o vara de copilarie?!Planuise sa ucida tot in calea lui si si-a inceput sirul de crime cu mormanele de fier ruginit din curtea de peste drum... Ti-amintesti tu cand stateam serile pe butuci de lemn umed, prinse de maretia fiecarei scantei ce se isca din cerul suparat? Si de cat de teama ne era cu doar cativa ani mai devreme de fiecare element care prevestea furtuna: vantul, tunetul, norii ce curgeau de catre asfintit...
Si de fiecare data cerul se scutura de nori si furie si se arata iar albastru si imbucurator...
Ti-amintesti?!

---

Imaginea e prinsa de mine cu un telefon mobil, de unde si calitatea ei slaba...Oricum, mi s-a parut mult mai expresiva pentru furtuna de asta-seara decat ar fi fost o fotografie profesionista cu o calitate net superioara....

Life in mono

Imi incape viata-ntreaga intr-o cutie de chibrite. Si nici macar nu trebuie sa ma straduiesc sa o var inauntru...e ca si cum as incerca sa pun o singura margareta intr-o vaza uriasa; ramane atat de mult loc incat incep sa ma gandesc daca nu cumva irosesc prea multa apa doar pentru o floare. Totusi, nu ar fi o idee buna sa las floarea sa se ofileasca!Nuuu! Daca tot am cules-o, macar sa ma bucur de ea cat de mult posibil,nu-i asa?!

Cand eram mica obisnuiam sa ma uit la cer si sa ma intreb:"Oare cat de sus e cerul!?" Ma imaginam urcand pe o scara extrem de lunga pana la un moment dat - cand aveam sa ma lovesc cu capul de albastrul spalacit, ca si cum ar fi un tavan inalt, cu un bec mare in centru. Noaptea era pentru mine doar becul cel mare stins si o puzderie de becuri minuscule aprinse in loc. Aaaa, si luna!Luna era ca un tort mare de frisca agatat de tavan, pe care planuiam sa-l mananac singura odata ce ajungeam sus...mmmmmmm...

Si-apoi am crescut si-am daramat scara aceea infinta ce ducea la cer. Si-am lasat becul stins; imi plac mai mult beculetele cele mici si tortul cel mare. Cu toate astea, cineva se incapataneaza sa aprinda becul urias in fiecare dimineata!

Asa ca mereu, dimineata, imi rog viata sa se cuibareasca in cutia ei de chibrite pe care o arunc apoi in buzunar...pana la apus....

http://jadedyouth1980.deviantart.com/art/Coalesce-56137306

Intr-o alta ordine de idei:
1.nu se prea potriveste fotografia, dar asta e!
2.mai am o zi pana la bac!
3.*insert scream!!!*

Final countdown

Azi am uitat ca trebuie sa manac. Defapt, am ros azi-dimineata pe la 10 un covrig uscat si-am sorbit o cafea fierbinte si tare, doar ca sa fiu sigura ca sunt in stare sa raman treaza avand cartea de mate in fata. Da, bun, am ramas treaza, dar la ce folos?! Oh vai!

Deci una bucata Myna infometata cu 4 zile inainte de bac...si varza la mate!Evident!

Ploaie in luna lui Martie

Ochii-mi sunt incarcati de somn si genele mi se zvarcolesc imbufnate de refuzul meu de a dormi. “The Unforgiven II” de la Metallica imi zvacneste in minte, iar eu decid sa-mi sprijin fruntea de fereastra rece…prea rece! Ma trezeste si ma energizeaza intocmai ca o cafea tare, savurata in zori.

Imi intorc privirea spre dreapta, asteptand sa-ti intalnesc ochii verzi si privirea calda… dau insa de ochii absenti ai unui strain grizonat, imbracat cu un pluovar de prost-gust. Domnul acesta o masoara din priviri pe doamna de vis-à-vis si pe nepotul acesteia. Dansa are in jur de 50 de ani imbatraniti frumos, parul strans simplu la ceafa cu un pieptene-flutur si o tandrete nemarginita in gesturile dedicate nepotului sau. Copilul are o cautatura strengareasca, lipita cu un zambet de fata-i albicioasa si usor pistruiata. Isi priveste incantat portocala din maini, ale carei coji incepe sa le striveasca nemilos. Acum miroase a portocala in compartimentul nostru. Copilul surade multumit…

Imi cade iar privirea pe fereastra; un card de corbi croncane dezamagit in departare – se vede ca nu le prea surade ploaia care se porneste tacticos. Picurii se preling grasi pe sticla rece de care-mi lipesc iarasi fruntea. Se strecoara cumva mirosul ploii de afara si se amesteca cu cel de portocala.

Noaptea cade impaciuitoare peste munti. In zare se contureaza incet luminile unui oras care colcaie de oameni. Trenul alearga hotarat si neobosit, cu zuruitul sau mecanic, mortuar…

Buy me with a coffee

Miroase a cafea proaspat facuta, tare si amaruie; miroase a pui de vise iesiti din gaoace…

Mi-as dori sa primesc margarete; nu ca sa le schilodesc in jocuri copilaresti cu “ma iubeste?!, nu ma iubeste?!”, ci ca sa-mi aminteasca savoarea inocentei si a sperantei. Un buchet mare de margarete, un buchet de vise entuziasmate sa iasa la lumina, intocmai ca niste buburuze la soare primavara. Vreau sa miroasa a furtuni de vara si a cantec bland, a mare-nvolburata si a zambet de copil! Tanjesc dupa parfum de lumina tarzie, dupa fosnet de frunze in vant de toamna; vreau mireasma de piele arsa de dragoste si buze-nsangerate, de albe margarete in soare!

As vrea sa nu-mi mai amintesc de cana mare de cafea aburinda de pe masa si sa ma afund si mai mult in reveria ce m-a cuprins… dar mirosul amarui si tare ma trage afara din vise si catre el; ma trage catre aici si acum - noroaie si goliciune mohorata.

Unde e mirosul macilor nescuturati de vanturi si a trestiilor ce se leagana ritmic pe maluri nesfarsite? Dar cel al pasilor de indragostiti pe nisipul umed al noptii?!

Nu! E doar cafeaua mea fierbinte!

http://ascs.deviantart.com/art/Daisy-99553433

The places you have come to fear the most

Close your eyes!

De unde atata furie si neputinta dureroasa? De unde atata pofta de sange nevarsat?! Nici pacatul nu mai pare atat de grav – s-a convertit in neimplinire si Vai! ce jale la implinire!

Tumultul inefabil al vietilor netraite si nerostite se zvarcoleste in noroiul creatiei, peste care ploua cu jar. Libertatea si-a pus lanturi la maini si picioare, convinsa acum ca existenta ei a fost inutila.

Zeii pagani s-au coborat din ceruri si si-au reluat domnia in mari de pangarire. Porumbeilor le-au crescut colti pe care si-i infig adanc in carnea mea; lame ce-mi strabat fiinta fara un crancet macar! Nu pot opri sangerarea; credinta-mi zace, macelarita, in balti. Nu-mi mai vad decat ranile mustind a puroi, tasnind negru si putred, inecand fiecare gura de aer ramasa pura. Turbate, memoriile mele se napustesc, ca bestiile infometate, una aspura celeilalte.

Open your eyes!