Saturday, 28 December 2013
întunericul
S-a lăsat tot întunericul peste umerii mei. Mi-a acoperit viitorul, prezentul, trecutul. Nu mai sunt pereți, nu mai e căldură sau frig, nu mai e aer, apă...ocean sau nisip. Doar întuneric. Nici liniște nu mai e, sau zgomot. S-a spart un suflet și a curs tot ce era frumos din el, tot ce spera, tot ce visa. În urmă...cioburi negre.
Thursday, 3 February 2011
Run
Zăpada murdară scărțâie sub tălpile ghetelor mele. Mi-au înghețat obrajii dar, ciudat, îi simt arzând. Îmi îndes nasul în eșarfa mea colorată, ascunzându-mi melancolia și frustrarea și dezgustul și tot ce mi se reflectă în privire. Miros a parfumul meu, și al lui, și al tuturor celor pe care i-am îmbrățișat azi. E aproape pustiu în frig, însă în fața bisericii, în genunchi și cu o mâna întinsă moțăie un cerșetor cu fața pătată; absent și împietrit, îmi ignoră ignoranța. Mi-am repezit pasul, aproape alergând. Pe lângă mine alunecă lumini și câțiva necunoscuți, mișcându-se somnolent într-un ritm opus alui meu.
Mă opresc la vitrina unei librării și-mi afund mintea printre titluri. Curg în memoria-mi cărțile la care tânjesc, pe care vreau să le absorb...
Mă uit la ceas și-mi arată că mai sunt 5 minute până la 19, așa că îmi reiau mersul lent, lăsând librăria în urmă. Ajung înghețată în cafeneaua de la numărul 5, etajul 1. Mă întâmpină lumină de lumânări, zeci de cărți împrăștiate pe etajere și o melodie familiară pe fundal. Îmi aleg masa din colț, de lângă geam și mă așez. Chelnărița-mi zâmbește și-mi aduce cafea și covrigei.
Pe etajera din dreapta mea, exact în poziția în care am lăsat-o, stă ”Mândrie și Prejudecată”; am de așteptat aproape o oră, așa că ridic cartea și o deschid la capitolul 10. E varianta în engleză și-mi amintesc ultimul paragraf pe care l-am citit:
Nothing is more deceitful ... than the appearance of humility. It is often only carelessness of opinion, and sometimes an indirect boast.
…
Mi-am pierdut noțiunea timpului, cafeaua mi s-a răcit. Ridic privirea și, așezat în fața mea, cu gura până la urechi și un carnet de piele în mână, stă el.
“Când ai ajuns?!”
“De ceva vreme….” și-mi sărută buzele mușcate, sângerii...
Mă opresc la vitrina unei librării și-mi afund mintea printre titluri. Curg în memoria-mi cărțile la care tânjesc, pe care vreau să le absorb...
Mă uit la ceas și-mi arată că mai sunt 5 minute până la 19, așa că îmi reiau mersul lent, lăsând librăria în urmă. Ajung înghețată în cafeneaua de la numărul 5, etajul 1. Mă întâmpină lumină de lumânări, zeci de cărți împrăștiate pe etajere și o melodie familiară pe fundal. Îmi aleg masa din colț, de lângă geam și mă așez. Chelnărița-mi zâmbește și-mi aduce cafea și covrigei.
Pe etajera din dreapta mea, exact în poziția în care am lăsat-o, stă ”Mândrie și Prejudecată”; am de așteptat aproape o oră, așa că ridic cartea și o deschid la capitolul 10. E varianta în engleză și-mi amintesc ultimul paragraf pe care l-am citit:
Nothing is more deceitful ... than the appearance of humility. It is often only carelessness of opinion, and sometimes an indirect boast.
…
Mi-am pierdut noțiunea timpului, cafeaua mi s-a răcit. Ridic privirea și, așezat în fața mea, cu gura până la urechi și un carnet de piele în mână, stă el.
“Când ai ajuns?!”
“De ceva vreme….” și-mi sărută buzele mușcate, sângerii...
Sunday, 2 January 2011
...nonsens
Murdare, așternuturile stau adunate într-un maldăr în colțul de după ușa. Sunt acolo de trei zile și patul e nefăcut de tot atâta timp. Zac ștearsă pe podea, cu poftă nebună de aer. Mi-am pierdut echilibrul mergând pe latura patului într-un joc prostesc și am căzut râzând... nu mai știu să mă ridic; așa că zac mai departe fără sens. Două musculițe bete se învârt deasupra capului meu. Cât o să mai pot sta așa, mă întreb.
Dincolo de mine, într-un univers paralel poate, mâinile mele se ating de altele, mai mari și mai dure. Podeaua nu e prăfuită și așternuturile se leagănă, ude și curate, în soare. Împrăștiate perfect, avioane de hârtie albă au dezertat în uitare prin întreaga încăpere. Soarele pătrunde prin fereastra larg deschisă și-mi încălzește degetele veșnic reci.
Om adorat cu zâmbet plin de dor și ochi de drac, râde cu poftă din senin...
NU!
Altundeva, altcândva...
...corp mirosind a cupru, dansează desculț pe aceeași podea veche, de lemn, în ritmul furtunii nebune de vară. E miez de noapte...
DE AJUNS!
Îmi ridic privirea amețită de pe podea și culeg brațul de cearceafuri de după ușă; mă îndrept spre camera de alături, cu un colț alb târâind lălâi după mine...mâine o să fie soare și-am să construiesc avioane de hârtie, iar așternuturile ude vor atârna...
Dincolo de mine, într-un univers paralel poate, mâinile mele se ating de altele, mai mari și mai dure. Podeaua nu e prăfuită și așternuturile se leagănă, ude și curate, în soare. Împrăștiate perfect, avioane de hârtie albă au dezertat în uitare prin întreaga încăpere. Soarele pătrunde prin fereastra larg deschisă și-mi încălzește degetele veșnic reci.
Om adorat cu zâmbet plin de dor și ochi de drac, râde cu poftă din senin...
NU!
Altundeva, altcândva...
...corp mirosind a cupru, dansează desculț pe aceeași podea veche, de lemn, în ritmul furtunii nebune de vară. E miez de noapte...
DE AJUNS!
Îmi ridic privirea amețită de pe podea și culeg brațul de cearceafuri de după ușă; mă îndrept spre camera de alături, cu un colț alb târâind lălâi după mine...mâine o să fie soare și-am să construiesc avioane de hârtie, iar așternuturile ude vor atârna...
Saturday, 20 November 2010
10 reguli pentru a fi om
1. Vei primi un corp. Îl vei iubi și-l vei urî, însă e singurul pe care-l poți deține.
2. Va trebui să înveți o serie de lecții; o serie nesfârșită de lecții.
3. Nu exista greșeli, numai lecții. A crește presupune a învăța o noua lecție care poate fi ușoara sau grea.
4. Unele lecții vor trebui repetate pentru a fi învățate. Aceste sunt cu adevărat lecțiile dificile. Altele, deși repetate de nenumărate ori, nu vor fi nicicând învățate.
5. Ceilalți oameni sunt oglindiri ale tale. Îi poți urî sau îi poți iubi numai în măsura în care iubești sau urăști același lucruri la tine însuți.
6. E decizia ta ce faci cu propria-ți viață. Ți s-au dat resursele necesare pentru a o modela așa cum îți place.
7. Nu există un singur răspuns pentru o singură întrebare. Răspunsurile sunt peste tot în jurul tău; învață să le descoperi!
8. Niciodată nu vei ști totul. Întotdeauna va fi cineva care va ști mai multe decât tine. Acceptă asta!
9. Uită tot ce ai învățat!
10. Ia-o de la capăt...
dupa Cherie Carter-Scott
2. Va trebui să înveți o serie de lecții; o serie nesfârșită de lecții.
3. Nu exista greșeli, numai lecții. A crește presupune a învăța o noua lecție care poate fi ușoara sau grea.
4. Unele lecții vor trebui repetate pentru a fi învățate. Aceste sunt cu adevărat lecțiile dificile. Altele, deși repetate de nenumărate ori, nu vor fi nicicând învățate.
5. Ceilalți oameni sunt oglindiri ale tale. Îi poți urî sau îi poți iubi numai în măsura în care iubești sau urăști același lucruri la tine însuți.
6. E decizia ta ce faci cu propria-ți viață. Ți s-au dat resursele necesare pentru a o modela așa cum îți place.
7. Nu există un singur răspuns pentru o singură întrebare. Răspunsurile sunt peste tot în jurul tău; învață să le descoperi!
8. Niciodată nu vei ști totul. Întotdeauna va fi cineva care va ști mai multe decât tine. Acceptă asta!
9. Uită tot ce ai învățat!
10. Ia-o de la capăt...
dupa Cherie Carter-Scott
Sunday, 14 November 2010
Tiny vessels oozed into your neck/ And formed the bruises
...de ceva timp, e același joc obositor și mefistofelic: cine rănește mai repede și mai tare pe cine...nu e de-a șoarecele și pisica;e mult prea întortocheat și crud! Și ca și mărgelele dintr-un șirag, se destramă visele noastre și ale celor pe care îi târâm după noi.
Și acum, când credeam că am exorcizat demonii din noi, apar alții...mereu și mereu alții. Se deghizează în toți cei din jur și ne consumă mereu sub alte forme...Vreau să simt și altceva înafară de goliciune...și tu mă privești din cealaltă parte a mesei, prin fum de țigară și râzi...suntem doi necunoscuți care ard în același foc.
Și ca martori ai luptei noastre,cicatrici și vânătăi, zgârieturi și mușcături...
...
Ce suntem noi, noi împreună?!
Și acum, când credeam că am exorcizat demonii din noi, apar alții...mereu și mereu alții. Se deghizează în toți cei din jur și ne consumă mereu sub alte forme...Vreau să simt și altceva înafară de goliciune...și tu mă privești din cealaltă parte a mesei, prin fum de țigară și râzi...suntem doi necunoscuți care ard în același foc.
Și ca martori ai luptei noastre,cicatrici și vânătăi, zgârieturi și mușcături...
...
Ce suntem noi, noi împreună?!
Sunday, 31 October 2010
Printre copaci, pâlpâie leneș soarele de sfârșit de Octombrie. Ca niște trupuri goale, rușinate, pădurea dansează încet și mut în aerul rece. Respirație zgomotoasă și doua trupuri aruncate printre frunze, nepăsătoare... se sprijină de un trunchi și șoptesc; frunzele foșnesc deranjate sub tălpi.
...încolțește un început de zâmbet pe fața necunoscutului de lângă mine... Vor începe discuții fără rost, negândite și aiurite, ca noi - prea obosiți și roșii în obraji de la dealul abrupt pe care l-am urcat. Îmi spune că miros a levănțică și zâmbește iar; e ca și cum, de fiecare dată când îmi învârt privirea către el, apăs din greșeala un buton mare și roșu, pe care scrie cu litere de-o șchioapă:
"O să surâd de îndată ce-o să te uiți la mine !...de fiecare dată...".
Dacă mă gândesc mai bine, îmi era poftă de un zâmbet proaspăt, un zâmbet nou, necunoscut, pe care să-l atribui altui păr brunet și ciufulit: un nou trofeu al amintirilor mele.
Departe, sus, pe cerul albastru-de-toamna, avioanele desenează bizarerii: o gheară, un arc și o săgeata, doua linii încrucișate... cineva doboară copacii în vale. Le auzim scrâncetul final imediat ce drujba se oprește...Îmbătate de frig, câteva musculițe dansează haotic în fața noastră.
...
Se face frig, iar lui îi tremură vocea. Ne ridicăm și, cu poftă de cafea caldă, ne întoarcem la mulțimea cunoscută, la hărmălaia grupului cu care am venit; ne întâmpina râs zgomotos și răutăcios și glumele proaste, vechi.
O ultimă privire spre pădurea tăcută, spre crengile goale, rupte, sfâșiate...
...încolțește un început de zâmbet pe fața necunoscutului de lângă mine... Vor începe discuții fără rost, negândite și aiurite, ca noi - prea obosiți și roșii în obraji de la dealul abrupt pe care l-am urcat. Îmi spune că miros a levănțică și zâmbește iar; e ca și cum, de fiecare dată când îmi învârt privirea către el, apăs din greșeala un buton mare și roșu, pe care scrie cu litere de-o șchioapă:
"O să surâd de îndată ce-o să te uiți la mine !...de fiecare dată...".
Dacă mă gândesc mai bine, îmi era poftă de un zâmbet proaspăt, un zâmbet nou, necunoscut, pe care să-l atribui altui păr brunet și ciufulit: un nou trofeu al amintirilor mele.
Departe, sus, pe cerul albastru-de-toamna, avioanele desenează bizarerii: o gheară, un arc și o săgeata, doua linii încrucișate... cineva doboară copacii în vale. Le auzim scrâncetul final imediat ce drujba se oprește...Îmbătate de frig, câteva musculițe dansează haotic în fața noastră.
...
Se face frig, iar lui îi tremură vocea. Ne ridicăm și, cu poftă de cafea caldă, ne întoarcem la mulțimea cunoscută, la hărmălaia grupului cu care am venit; ne întâmpina râs zgomotos și răutăcios și glumele proaste, vechi.
O ultimă privire spre pădurea tăcută, spre crengile goale, rupte, sfâșiate...
Wednesday, 20 October 2010
Saturday, 25 September 2010
Fericire in rate
Nu poti pune taxa pe fericire! Nu pentru ca nu ar exista fericire sau pentru ca ar fi prea ambiguu delimitata. Nu pentru ca nu o recunoastem cu totii sau pentru ca stare ei pura, necontaminata e aproape imposibil de atins. Pur si simplu nu poti pune taxa pe fericire pentru ca nu s-a inventat unitate de masura pentru ea.
Astfel, fericirea in rate...nu exista!
Astfel, fericirea in rate...nu exista!
Tuesday, 24 August 2010
Exista o zi in viata fiecarui om, o zi aparent ca oricare alta, in care se sfarseste totul si incepe totul. AZI e ziua aceea pentru mine! De ce?
Poveste complicata...
...sunt atat de racita cum nu cred sa fi fost vreodata in toata istoria mea de aproape 20 de ani! ...sunt atat de racita incat am constant senzatia ca am dat gata singura cel putin o jumatate de sticla de tequila, restul de bautura asteptandu-si linistita randul. Si tocmai cand am incredere sa ma ridic in picioare sa-mi prepar dumnezeiescul ceai cu o tona de miere si inca una de lamaie, imi dau seama ca si ceaalalta jumatate din sticla mea de tequila e gata! Sticla goala este rapid inlocuita de una plina si povestea o ia de la capat!(minus partea amuzanta a experientei reale cauzata de consumul de tequila)
Si pe langa toata minunatia asta de treaba, mi-am incarcat capul cu un examen(vreau nota mai mare,deh!). Astfel, ditamai cartea sta cuminte pe birou si asteapta ca eu, studenta, sa ma incumet sa o deschid neaflandu-ma sub vraja minunatului Bachus! Ei mnah!
...acestea fiind zise, dupa o absenta de vreo doua luni, imi inchei apoteotic povestea cu un Fervex fierbinte!:-&
Noroc!
Poveste complicata...
...sunt atat de racita cum nu cred sa fi fost vreodata in toata istoria mea de aproape 20 de ani! ...sunt atat de racita incat am constant senzatia ca am dat gata singura cel putin o jumatate de sticla de tequila, restul de bautura asteptandu-si linistita randul. Si tocmai cand am incredere sa ma ridic in picioare sa-mi prepar dumnezeiescul ceai cu o tona de miere si inca una de lamaie, imi dau seama ca si ceaalalta jumatate din sticla mea de tequila e gata! Sticla goala este rapid inlocuita de una plina si povestea o ia de la capat!(minus partea amuzanta a experientei reale cauzata de consumul de tequila)
Si pe langa toata minunatia asta de treaba, mi-am incarcat capul cu un examen(vreau nota mai mare,deh!). Astfel, ditamai cartea sta cuminte pe birou si asteapta ca eu, studenta, sa ma incumet sa o deschid neaflandu-ma sub vraja minunatului Bachus! Ei mnah!
...acestea fiind zise, dupa o absenta de vreo doua luni, imi inchei apoteotic povestea cu un Fervex fierbinte!:-&
Noroc!
Thursday, 17 June 2010
Cap ou pas cap?!
De-ar fi dupa mine, te-as transforma intr-un gandac de hartie mototolita, si te-as inchide intr-o cutie de metal pictata. Sa vad atunci, o sa ma mai urasti? Inca ...?
Si-ti amintesti?
Cap ou pas cap?! (Dare you?!)
Si-ti amintesti?
Cap ou pas cap?! (Dare you?!)
Saturday, 20 March 2010
Ieri, 19 Martie
...Batranul din autobuz, cu o punga cu 3 biscuiti zdrobiti, bastonul care si-a pierdut luciul de ani de zile, basca de Gavroche si bluza tricotata de o Batrana, candva...
...Nevasta de tigan cu un prunc in brate si un pitic de 3 ani de mana, plangand si rugandu-si sotul beat sa nu o mai loveasca in tren, printre oameni...
...Pitic frumos si murdar de tigan, cersind naiv zambete de la calatorii care rad meschin, imbracat cu vesta si pantaloni crosetati pentru un pitic care a crescut mare...
...Eleva de liceu mult prea sobru imbracata, mult prea serios machiata si cu chipul indelung chinuit in seriozitate atipica, cu unghii vopsite negru decojit, trecand strada cu mp3-ul urlandu-i muzica de toate zilele...
...Domnisoara cu aer de anii '70, schiopatanad ranita de pantofii cei noi, cu parul ca mierea stralucind in primele raze serioase de soare de primavara, lacrimand crispata de durere ...
...Student serios, cu dosare si foi in brate, rigle lungi iesindu-i din ghiozdanul vizibil vechi, probabil de pe vremea liceului, alergand la cursul de la ora 4...
...Vaduva cu ochii ca marea, stand tacuta pe aceeasi banca din parc, zi dupa zi, inconjurata de porumbei, asteptand pe cineva care nu mai vine vreodata...
...Necunoscuta cu ochii ascunsi dupa ochelarii de soare, cu vanatai pe obraji ascunse cu greu de un machiaj prea strident, fugind dupa un Taxi care refuza sa o duca spre destinatia ei misterioasa...
...Tineri tinandu-se de mana, imbujorati si veseli: miere si abanos, fata incantata de soare, baiat fermecat de stalucirea ochilor caprui de langa el, intra in cinematograful prafuit de praful de pe vrema bunicii...
...Alt student, arogant si superior, matur si malitios, chinuie o studenta mai tanara decat el fortand-o sa-i mearga alaturi cu privirea plecata, emotionata si intimidata, neatenta la foile din brate care-i cad si se imprastie pe trotuar, amintind trist de iarna...
Prima zi de primavara, timid asezata peste Clujul vioi, magic...
...Nevasta de tigan cu un prunc in brate si un pitic de 3 ani de mana, plangand si rugandu-si sotul beat sa nu o mai loveasca in tren, printre oameni...
...Pitic frumos si murdar de tigan, cersind naiv zambete de la calatorii care rad meschin, imbracat cu vesta si pantaloni crosetati pentru un pitic care a crescut mare...
...Eleva de liceu mult prea sobru imbracata, mult prea serios machiata si cu chipul indelung chinuit in seriozitate atipica, cu unghii vopsite negru decojit, trecand strada cu mp3-ul urlandu-i muzica de toate zilele...
...Domnisoara cu aer de anii '70, schiopatanad ranita de pantofii cei noi, cu parul ca mierea stralucind in primele raze serioase de soare de primavara, lacrimand crispata de durere ...
...Student serios, cu dosare si foi in brate, rigle lungi iesindu-i din ghiozdanul vizibil vechi, probabil de pe vremea liceului, alergand la cursul de la ora 4...
...Vaduva cu ochii ca marea, stand tacuta pe aceeasi banca din parc, zi dupa zi, inconjurata de porumbei, asteptand pe cineva care nu mai vine vreodata...
...Necunoscuta cu ochii ascunsi dupa ochelarii de soare, cu vanatai pe obraji ascunse cu greu de un machiaj prea strident, fugind dupa un Taxi care refuza sa o duca spre destinatia ei misterioasa...
...Tineri tinandu-se de mana, imbujorati si veseli: miere si abanos, fata incantata de soare, baiat fermecat de stalucirea ochilor caprui de langa el, intra in cinematograful prafuit de praful de pe vrema bunicii...
...Alt student, arogant si superior, matur si malitios, chinuie o studenta mai tanara decat el fortand-o sa-i mearga alaturi cu privirea plecata, emotionata si intimidata, neatenta la foile din brate care-i cad si se imprastie pe trotuar, amintind trist de iarna...
Prima zi de primavara, timid asezata peste Clujul vioi, magic...
http://napoca.deviantart.com/
http://eugenmales.deviantart.com/
Monday, 18 January 2010
Timp liber...sau nu!?
What kind of a kisser are you?!
You're a Passionate Kisser.
For you, kissing is about all about following your urges.
If someone's hot, you'll go in for the kiss - end of story.
You can keep any relationship sizzling with your steamy kisses.
You're total spark plug, and your kisses are bound to get you in trouble.
What's your Supervillain name?!
Your Supervillain Name is Medusa Viper
Muhahahaha!
What is your soap opera name?
Your Soap Opera Name is Lorelei Chloe Fenmore
The Second
Numele tau de manelist
Aliasul tau de manelist este "PENDULA IOANA"
...cu ce-si ocupa o studenta la psihologie timpul in plina sesiune..oh da! Ah,si maine am examen...
Aplauze,va rog! :))
You're a Passionate Kisser.
For you, kissing is about all about following your urges.
If someone's hot, you'll go in for the kiss - end of story.
You can keep any relationship sizzling with your steamy kisses.
You're total spark plug, and your kisses are bound to get you in trouble.
What's your Supervillain name?!
Your Supervillain Name is Medusa Viper
Muhahahaha!
What is your soap opera name?
Your Soap Opera Name is Lorelei Chloe Fenmore
The Second
Numele tau de manelist
Aliasul tau de manelist este "PENDULA IOANA"
...cu ce-si ocupa o studenta la psihologie timpul in plina sesiune..oh da! Ah,si maine am examen...
Aplauze,va rog! :))
Sunday, 10 January 2010
Nimic nu patrunde
Razboiul era afara, nu aici inauntru. Nimic nu patrunde aici. Nici razboiul si nici Boala.
Amelie se apropie de fereastra prafuita si priveste pamantul parjolit. Atatea secole de sange varsat, de foc si oroare au secatuit pana si marea care umplea orizontul cu lumina ei purpurie. Amelie respira incet, amintindu-si de pamantul de dinaintea ororii...de toate creaturile care misunau nevinovate printre copaci si de oamenii... DA! Oamenii! care mai puteau sa zambeasca. Dar asta a fost cu secole in urma! Acum, toti aveau fetele marcate de tristete si amaraciune.Secole de lupta! Si mai era si Boala asta care rasarise din senin si-i secerase peste jumatate din soldatii care supravietuisera ultimului atac al Ranoienilor si care mai aveau inca forta sa lupte... aproape toti copii pierira dupa doar 3 secole de viata. Populatia era batrana. Stinsa. Boala...
"Doamna?!" razbate hotarat vocea lui M, majordomul.
"Da?"
"Au sosit rapoartele pe care le doreati. Anya a fost prompta ca de obicei." Omul in uniforma neagra, cu insemnele libertatii in dreptul inimii, ii intinde un dosar gros; timp de cateva secunde, degetele lor se intalnesc.
"Perfect.Altceva?"
"Nimic nou, Doamna. Inca asteptam vesti de la transportul de pe luna Máro. Rezervele de apa scad in continuare."
"In regula.Poti sa te retragi pana soseste naveta. Ai nevoie de odihna; esti palid."
"Da, Doamna! Revin de indata ce am noutati."
Tras la fata si cu umerii picati, M iese tasaindusi picioarele; isi trage masca pe fata si respira regulat, cu pofta, aerul curat din tub. Tuseste o data, apoi din nou. Un fir subtire de sange i se prelinge din coltul drept al gurii...dupa 3 pasi, se prabuseste in spasme pe podea...
Afara s-a pornit vantul.
Nimic nu patrunde in dom. Nici razboiul si nici Boala. E impenetrabil. Ultimul loc de pe planeta unde Boala nu s-a strecurat.
Amelie respira melancolic, ochii ei albastrii fixeaza inca pustiul. Isi trece mana dreapta prin parul ciocolatiu, tuns scurt; ceva ii distage atentia de la privelistea dezolanta...ceva de pe mana dreapta...maneca uniformei usor ridicata...o urma...un inceput de...
"Cum?!...dar nimic nu patrunde aici! Nimic!....Boala...."
Amelie se apropie de fereastra prafuita si priveste pamantul parjolit. Atatea secole de sange varsat, de foc si oroare au secatuit pana si marea care umplea orizontul cu lumina ei purpurie. Amelie respira incet, amintindu-si de pamantul de dinaintea ororii...de toate creaturile care misunau nevinovate printre copaci si de oamenii... DA! Oamenii! care mai puteau sa zambeasca. Dar asta a fost cu secole in urma! Acum, toti aveau fetele marcate de tristete si amaraciune.Secole de lupta! Si mai era si Boala asta care rasarise din senin si-i secerase peste jumatate din soldatii care supravietuisera ultimului atac al Ranoienilor si care mai aveau inca forta sa lupte... aproape toti copii pierira dupa doar 3 secole de viata. Populatia era batrana. Stinsa. Boala...
"Doamna?!" razbate hotarat vocea lui M, majordomul.
"Da?"
"Au sosit rapoartele pe care le doreati. Anya a fost prompta ca de obicei." Omul in uniforma neagra, cu insemnele libertatii in dreptul inimii, ii intinde un dosar gros; timp de cateva secunde, degetele lor se intalnesc.
"Perfect.Altceva?"
"Nimic nou, Doamna. Inca asteptam vesti de la transportul de pe luna Máro. Rezervele de apa scad in continuare."
"In regula.Poti sa te retragi pana soseste naveta. Ai nevoie de odihna; esti palid."
"Da, Doamna! Revin de indata ce am noutati."
Tras la fata si cu umerii picati, M iese tasaindusi picioarele; isi trage masca pe fata si respira regulat, cu pofta, aerul curat din tub. Tuseste o data, apoi din nou. Un fir subtire de sange i se prelinge din coltul drept al gurii...dupa 3 pasi, se prabuseste in spasme pe podea...
Afara s-a pornit vantul.
Nimic nu patrunde in dom. Nici razboiul si nici Boala. E impenetrabil. Ultimul loc de pe planeta unde Boala nu s-a strecurat.
Amelie respira melancolic, ochii ei albastrii fixeaza inca pustiul. Isi trece mana dreapta prin parul ciocolatiu, tuns scurt; ceva ii distage atentia de la privelistea dezolanta...ceva de pe mana dreapta...maneca uniformei usor ridicata...o urma...un inceput de...
"Cum?!...dar nimic nu patrunde aici! Nimic!....Boala...."
http://mat3jko.deviantart.com/art/gimme-some-gas-146993096
Sunday, 3 January 2010
Baloane de sapun
Ma simt goala pe dinauntru; ca o cutie de carton, sigilata cu banda adeziva.
Mi-e dor de cafea...mi-e asa de dor de cafea...
As vrea sa pot arunca in cutia mea de carton toate lucrurile de care mi-e dor: cafeaua cu lapte; linistea; marea; degetele tale in parul meu; baloane de sapun; prietenii mei de odinioara...Dar cutia e sigilata si desi se ingramadesc multe lucruri in jurul ei,ea ramane goala...mereu goala.
Cel putin asa, daca e goala, nu are ce sa doara...e doar ...goliciune....
Mi-e dor de cafea...mi-e asa de dor de cafea...
As vrea sa pot arunca in cutia mea de carton toate lucrurile de care mi-e dor: cafeaua cu lapte; linistea; marea; degetele tale in parul meu; baloane de sapun; prietenii mei de odinioara...Dar cutia e sigilata si desi se ingramadesc multe lucruri in jurul ei,ea ramane goala...mereu goala.
Cel putin asa, daca e goala, nu are ce sa doara...e doar ...goliciune....
http://petitescargot.deviantart.com/art/Catch-me-if-you-can-64292130
Wednesday, 9 December 2009
It's a Kind of Magic
A plouat atat de mult si a fost atat de multa ceata, incat soarele de zilele astea mi-a patruns sub piele; a fost ca un fel de drog. De aici si starea mea de continua euforie. Ieri seara faceam baloane cu chestia-de-facut-baloane-de-sapun* in piata Unirii, pentru copiii care au venit sa vada luminile de Craciun; sau sa manace mere glazurate; sau vata pe bat; sau sa patineze; sau orice altceva ce-ar fi avut ei chef sa faca. Si ranjeam cu gura pana la urechi. Si eram "culoare"...
*in absenta unui nume pentru obiectul respectiv, ca si in multe alte cazuri in care nu gasesc o denumire pentru ceva, ma folosesc de sintagma "chestia de/pentru", adaug functia pe care o indeplineste obiectul la care ma gandesc si VOILA!: denumirea.
*in absenta unui nume pentru obiectul respectiv, ca si in multe alte cazuri in care nu gasesc o denumire pentru ceva, ma folosesc de sintagma "chestia de/pentru", adaug functia pe care o indeplineste obiectul la care ma gandesc si VOILA!: denumirea.
Thursday, 19 November 2009
Desculta
I-au gasit trupul sfartecat de mare intr-o dimineata de decembrie... ninsese cu o noapte inainte si stancile erau pline de puf alb inghetat, patat pe alocuri de sange si apa sarata. Era acelasi loc in care obisnuia sa o aduca pe ea, in zilele in care vroia sa o linisteasca; stia cat de mult o calma marea... Ea ii spunea mereu ca daca ar fi sa moara, i-ar placea sa stie ca o sa fie in bratele intinderii pe care o iubea atat de mult. Pana si tablourile pe care le picta zi de zi aveau pe fundal marea: linistita uneori, furtunoasa de cele mai multe. O gasea adeseori adusa de mare la tarm, stand intinsa fara suflare pe nisipul umed, cu pielea zgariata fin.
Ciudat! Ciudat cat de putin zdruncinata a fost ea cand, pasind desculta pe pietrele ninse, i-a vazut trupul insangerat, stins... N-a tresarit; nici macar n-a clipit. S-a intors pur si simplu spre stanci, s-a uitat la mare cu acelasi drag nespus, si a murmurat cuvinte numai de ea intelese. Purta perechea ei veche de blugi taiati si o camasa neagra, cu cel putin 3 numere mai mare. Parul ii era desfacut si incarligat in bucle, ca de obicei. Zapada se topea sub talpile ei micute, transformandu-se in balti.
S-a intors dupa o vreme zambind si a cerut senina o cafea. Cu cana aburinda prinsa intre maini, zambind inca, a intrat in camera intesata de tablouri, s-a cuibarit in fotoliu si a pornit televizorul...
...nimeni nu avea sa stie ce facuse...sau de ce!Era, in sfarsit, desprinsa din lanturile vietii, libera sa iubeasca marea si numai marea. Avea sa-si aminteasca mereu expresia fetei lui dupa ce l-a sarutat pentru ultima data; mainile ei sprijinindu-se de pieptul lui, impingandu-l de pe stanca; trupul lui alunecand spre valuri; ultima licarire nedumerita de viata in omul pe care il iubise atat... si avea sa pretuiasca mereu amintirile astea! Ar fi vrut doar ca el sa inteleaga...sa vada lucrurile asa cum le vedea si ea...sa stie ca n-a avut de ales! Insa acum...acum era libera!
Ciudat! Ciudat cat de putin zdruncinata a fost ea cand, pasind desculta pe pietrele ninse, i-a vazut trupul insangerat, stins... N-a tresarit; nici macar n-a clipit. S-a intors pur si simplu spre stanci, s-a uitat la mare cu acelasi drag nespus, si a murmurat cuvinte numai de ea intelese. Purta perechea ei veche de blugi taiati si o camasa neagra, cu cel putin 3 numere mai mare. Parul ii era desfacut si incarligat in bucle, ca de obicei. Zapada se topea sub talpile ei micute, transformandu-se in balti.
S-a intors dupa o vreme zambind si a cerut senina o cafea. Cu cana aburinda prinsa intre maini, zambind inca, a intrat in camera intesata de tablouri, s-a cuibarit in fotoliu si a pornit televizorul...
...nimeni nu avea sa stie ce facuse...sau de ce!Era, in sfarsit, desprinsa din lanturile vietii, libera sa iubeasca marea si numai marea. Avea sa-si aminteasca mereu expresia fetei lui dupa ce l-a sarutat pentru ultima data; mainile ei sprijinindu-se de pieptul lui, impingandu-l de pe stanca; trupul lui alunecand spre valuri; ultima licarire nedumerita de viata in omul pe care il iubise atat... si avea sa pretuiasca mereu amintirile astea! Ar fi vrut doar ca el sa inteleaga...sa vada lucrurile asa cum le vedea si ea...sa stie ca n-a avut de ales! Insa acum...acum era libera!
http://blue-faith-88.deviantart.com/art/Freamat-descult-60802535
Wednesday, 2 September 2009
Nebunie
120 km/h. Noapte. Ploaie. Imi apas piciorul pe acceleratie cu aceeasi ura cu care as strivi un gandac de bucatarie. Acul urca linistit spre 130."Curba la dreapta",zice indicatorul. La dreapta sa fie! Invart de volan absenta, cu capul mai mult la melodia asta care ma energizeaza si ma obsedeaza de cateva zile. Luminile celorlaltor masini devin o singura dara de lumina lunga, alocuri intensa. Accelerez iar.
La naiba! Unui idiot i se pare amuzant sa mearga cu 80 km/h tocmai azi! Tocmai pe drumul pe care merg eu! Nu am chef sa incetinesc! Depasesc! Luminile tari ale unui camion de pe contrasens ma orbesc. Moartea e atat de atractiva in momentul acesta! Simt deja durerea impactului raspandindu-se in fiecare celula a corpului meu, fiecare bucata din mine urland disperata sa inceteze durerea. Insa mintea e in continuare euforica, prinsa in acelasi refren obsedant. Trag de volan in ultima clipa, si intru iar pe banda mea. Apas pedala de acceleratie pana ating podeaua, agasata ca masina nu atinge mai mult de 140.
Melodia se apropie de sfarsit si odata cu ea imi revine si mie simtul realitatii. Ridic piciorul de pe acceleratie. Acul coboara repede de la 140 la 80...
La naiba! Unui idiot i se pare amuzant sa mearga cu 80 km/h tocmai azi! Tocmai pe drumul pe care merg eu! Nu am chef sa incetinesc! Depasesc! Luminile tari ale unui camion de pe contrasens ma orbesc. Moartea e atat de atractiva in momentul acesta! Simt deja durerea impactului raspandindu-se in fiecare celula a corpului meu, fiecare bucata din mine urland disperata sa inceteze durerea. Insa mintea e in continuare euforica, prinsa in acelasi refren obsedant. Trag de volan in ultima clipa, si intru iar pe banda mea. Apas pedala de acceleratie pana ating podeaua, agasata ca masina nu atinge mai mult de 140.
Melodia se apropie de sfarsit si odata cu ea imi revine si mie simtul realitatii. Ridic piciorul de pe acceleratie. Acul coboara repede de la 140 la 80...
http://did.deviantart.com/art/Driving-on-21584159
Sunday, 30 August 2009
...
If it hurts so bad, why do I keep hitting myself with a hammer?
Because it feels SO good when I stop!
Because it feels SO good when I stop!
Monday, 3 August 2009
Magie
M-a socat mereu cum oamenii de la munte pot sa traiasca pe varfuri stancoase, avand ca singura cale de acces catre casutele lor o poteca ingusta si ingrozitor de abrupta, cum topaie sprinteni de pe o piatra pe alta incarcati cu tot felul de lucruri si cum, indiferent de cat de obositi ar fi, raman la fel de ospitalieri si bine-dispusi. Cand patrunzi intre munti, in satele pierdute prin paduri, patrunzi defapt intr-o alta lume; e basm si e legenda. Toate povestile pe care le ascultai copil fiind iti par brusc reale. Aici prind viata Fetii-Frumosi si Ilenele Cosanzene - rosii in obraji si cu par de culoarea fanului uscat - zmeii cei batrani si haini si toate celelalte creaturi care ti s-au perindat vreodata prin imaginatie. Si-apoi, tocmai cand te gandesti ca lumea asta magica e imposibila, gasesti, in mijlocul pustiului unde nu respira tipenie de om, cate o banca cioplita din vre-un trunchi prabusit si ti se pare ca numai o zana fermecata sau o ursitoare ar fi putut sa-si caute loc de odihna intr-un loc atat de ciudat. Cand te astepti mai putin, se iveste aruncata cate o casuta de pamant, vestigiu de pe vremea strabunilor demult prefacuti in praf, de parc-ar fi casa blandei Sfinte Duminici…si-atunci te vezi din nou plasat in basmele copilarei.
Seara e racoare. Dar aici nici macar racoarea nu e aceeasi. In lumea asta cu totul noua, racoarea e o binecuvantare divina, care iti mangaie pielea cu o tandrete desavarsita si-ti da peste cap toate convingerile cum ca frigul n-ar face bine trupului. Adevarul e ca singura vinovata pentru felul in care te inconjoara si te surprinde aerul rece e lasarea magica a serii…
Noaptea e categoric rupta dintr-un alt taram. Puzderia de stele si felul in care cade lumina lunii peste varfurile stancoase te duc cu gandul la o imbratisare impartasita de doi indragostiti. Zorii de zi par a comite un sacrilegiu de fiecare data cand se lupta cu intunericul, starpindu-i pentru cateva ore pretentiile de maretie. Dimineata si seara, cand soarele e nehotarat daca ii e mai bine ascuns dupa brazi si stanci sau catarat sus pe cer, lumina si umbra devin pentru cateva minute compatibile si par a fi instrumente muzicale combinate special pentru a interpreta un cantec sublim.
Te infioara fiecare freamat de tei din fata portii, ti se pare diferita fiecare melodie mormaita de greierii din iarba si te vrajeste sunetul romantic pe care il scot stropii de ploaie cand izbesc stancile goale. Si apoi, dupa fiecare magica ploaie, norii care se strecoara printre munti par ghiare de zmei care-si revendica taramul vrajit zgariind si sfartecand bucati din fiecare pisc.
Cu toate astea, eu tanjesc nebuneste dupa mare…
Seara e racoare. Dar aici nici macar racoarea nu e aceeasi. In lumea asta cu totul noua, racoarea e o binecuvantare divina, care iti mangaie pielea cu o tandrete desavarsita si-ti da peste cap toate convingerile cum ca frigul n-ar face bine trupului. Adevarul e ca singura vinovata pentru felul in care te inconjoara si te surprinde aerul rece e lasarea magica a serii…
Noaptea e categoric rupta dintr-un alt taram. Puzderia de stele si felul in care cade lumina lunii peste varfurile stancoase te duc cu gandul la o imbratisare impartasita de doi indragostiti. Zorii de zi par a comite un sacrilegiu de fiecare data cand se lupta cu intunericul, starpindu-i pentru cateva ore pretentiile de maretie. Dimineata si seara, cand soarele e nehotarat daca ii e mai bine ascuns dupa brazi si stanci sau catarat sus pe cer, lumina si umbra devin pentru cateva minute compatibile si par a fi instrumente muzicale combinate special pentru a interpreta un cantec sublim.
Te infioara fiecare freamat de tei din fata portii, ti se pare diferita fiecare melodie mormaita de greierii din iarba si te vrajeste sunetul romantic pe care il scot stropii de ploaie cand izbesc stancile goale. Si apoi, dupa fiecare magica ploaie, norii care se strecoara printre munti par ghiare de zmei care-si revendica taramul vrajit zgariind si sfartecand bucati din fiecare pisc.
Cu toate astea, eu tanjesc nebuneste dupa mare…
Tuesday, 21 July 2009
Am fost odata....si ce sunt acum!?
M-am nascut intr-o zi ciudata de martie, undeva intre 6 si 7 dimineata. Am inteles din povesti ca timpul era razbunator : a plouat, apoi a iesit soarele pentru ca intr-un final sa ninga viscolit. Presupun ca din cauza asta imi spune mama mereu ca sunt ca vremea. Vara m-a prins sub vita de vie, asezata pe perne intr-o troaca taraneasca de lemn, gangurind de zor.
Am crescut catarata prin copaci, jucandu-ma de-a vrajitoarele cu Paula(prietena mea din perioada de embrion). Eram vesnic pline de vanatai si zgariate, dar cu gura pana la urechi de fericire! Cativa ani mai tarziu, ne plimbam ziua intreaga pe strada cu bicicletele, tot numai noi doua. Era epoca Aqua - A.S.I.A.: codite impletite a la Irina, imbracaminte asortata si cantece falsate pe sub nucul cel batran din curtea bunicului Paulei. A venit apoi vremea in care ieseam seara si ne lungeam pe asfaltul fierbinte la miezul noptii, cu cate o sticla de Coca-Cola rece langa noi si ne poveseam viata din timpul scolii. Paula a inceput sa nu mai vina in fiecare vara la Vama...si n-am mai mers nici eu. Am pastrat legatura totusi, si suntem si acum prietene bune!
Pe la 14 ani eram deja prietena buna cu Deea, pe care o urmam cu incredere de catelus peste tot... Incet, incet, incepea sa se contureze o alta etapa in viata mea. La 15 ani mi-am descoperit prima dragoste. La 16 stiam ce inseamna o relatie "serioasa"; evident ca eram mult prea copil ca sa apreciez destul ce aveam. Vroiam mai mult, fara sa-mi dau seama ca aveam exact ce-mi doream. A fost totusi, cea mai luminoasa perioada a mea de pana acum. Si stiu exact cui ar trebui sa-i multumesc pentru asta!
O buna perioada singurul ascultator fidel al vorbelor mele fara sens a fost colegul meu de banca, Bogdan, pe care am ajuns sa-l vad ca pe un frate mai mare. E un tip relativ tacut, cu ochi mari si foarte inteligent, obsedat si el de jocuri de calculator ca atat de multi alti adolescenti. Mi-ar placea sa cred ca ne-am fost mai degraba sprijin reciproc intr-o perioada nu tocmai roz pentru niciunul dintre noi.
Am castigat-o apoi pe Rurenka ca prietena. Fatuca asta e toata ziua numai un zambet, la 19 ani e inca fan Mikey Mouse, se uita la desene animate si isi face propriile coregrafii pe melodiile pe care le iubeste. Cand se infurie ai face bine sa stai departe din calea ei, caci fulgera si taie in stanga si in dreapta! E fata care te face sa razi cand tu vrei sa plangi; cand are ceva sa-ti spuna, ti-o arunca in fata cu cea mai mare nonsalanta, iti sare in ajutor cand ai nevoie de ea si-ti intampina palavragelile cu replici ironice.
Am cunoscut-o prin intremediul ei si pe Rox. Ea e altfel: pentru cei ce citesc de zor romane clasice, ei bine, Rox ar putea foarte bine sa fie una din eroinele vostre preferate; pentru ceilalti, Rox e prietena cea buna cu care te intalnesti seara de seara in statie, care iti ridica moralul de la pamant si-l sterge de praf cand tu nu mai ai forta sa o faci si care are cel mai contagios ras cu putinta!
De un an incoace, imi duc zilele (sau mai exact serile) in Statie! Nu stiti unde e Statia?!E acolo unde in fiecare seara se aduna vreo 10 copii de varste variate, rad isteric si mananca seminte, mere verzi si alte prostii, canta, sar, sau stau tacuti! Astia suntem noi...."Copiii copaci".O parte din "Copiii copaci", la Sighisoara; lipsesc Tudor, Nicu si Dandi(care a facut poza, desi era ziua ei!!!)
In fine, ideea postului astuia a fost .... sa le multumesc celor catorva oameni care mi-au fost alaturi neconditionat ani buni...Voi sunteti cei care ati schimbat ceva la mine, in diferite perioade ale vietii mele; sunteti si unii dintre cei mai importanti oameni din viata mea!Ar mai fi cativa, pe care nu pot sa-i descriu prea bine din lipsa de...cuvinte.
Oricum, Multumesc! >:D<
Am crescut catarata prin copaci, jucandu-ma de-a vrajitoarele cu Paula(prietena mea din perioada de embrion). Eram vesnic pline de vanatai si zgariate, dar cu gura pana la urechi de fericire! Cativa ani mai tarziu, ne plimbam ziua intreaga pe strada cu bicicletele, tot numai noi doua. Era epoca Aqua - A.S.I.A.: codite impletite a la Irina, imbracaminte asortata si cantece falsate pe sub nucul cel batran din curtea bunicului Paulei. A venit apoi vremea in care ieseam seara si ne lungeam pe asfaltul fierbinte la miezul noptii, cu cate o sticla de Coca-Cola rece langa noi si ne poveseam viata din timpul scolii. Paula a inceput sa nu mai vina in fiecare vara la Vama...si n-am mai mers nici eu. Am pastrat legatura totusi, si suntem si acum prietene bune!
Pe la 14 ani eram deja prietena buna cu Deea, pe care o urmam cu incredere de catelus peste tot... Incet, incet, incepea sa se contureze o alta etapa in viata mea. La 15 ani mi-am descoperit prima dragoste. La 16 stiam ce inseamna o relatie "serioasa"; evident ca eram mult prea copil ca sa apreciez destul ce aveam. Vroiam mai mult, fara sa-mi dau seama ca aveam exact ce-mi doream. A fost totusi, cea mai luminoasa perioada a mea de pana acum. Si stiu exact cui ar trebui sa-i multumesc pentru asta!
O buna perioada singurul ascultator fidel al vorbelor mele fara sens a fost colegul meu de banca, Bogdan, pe care am ajuns sa-l vad ca pe un frate mai mare. E un tip relativ tacut, cu ochi mari si foarte inteligent, obsedat si el de jocuri de calculator ca atat de multi alti adolescenti. Mi-ar placea sa cred ca ne-am fost mai degraba sprijin reciproc intr-o perioada nu tocmai roz pentru niciunul dintre noi.
Am castigat-o apoi pe Rurenka ca prietena. Fatuca asta e toata ziua numai un zambet, la 19 ani e inca fan Mikey Mouse, se uita la desene animate si isi face propriile coregrafii pe melodiile pe care le iubeste. Cand se infurie ai face bine sa stai departe din calea ei, caci fulgera si taie in stanga si in dreapta! E fata care te face sa razi cand tu vrei sa plangi; cand are ceva sa-ti spuna, ti-o arunca in fata cu cea mai mare nonsalanta, iti sare in ajutor cand ai nevoie de ea si-ti intampina palavragelile cu replici ironice.
Am cunoscut-o prin intremediul ei si pe Rox. Ea e altfel: pentru cei ce citesc de zor romane clasice, ei bine, Rox ar putea foarte bine sa fie una din eroinele vostre preferate; pentru ceilalti, Rox e prietena cea buna cu care te intalnesti seara de seara in statie, care iti ridica moralul de la pamant si-l sterge de praf cand tu nu mai ai forta sa o faci si care are cel mai contagios ras cu putinta!
De un an incoace, imi duc zilele (sau mai exact serile) in Statie! Nu stiti unde e Statia?!E acolo unde in fiecare seara se aduna vreo 10 copii de varste variate, rad isteric si mananca seminte, mere verzi si alte prostii, canta, sar, sau stau tacuti! Astia suntem noi...."Copiii copaci".O parte din "Copiii copaci", la Sighisoara; lipsesc Tudor, Nicu si Dandi(care a facut poza, desi era ziua ei!!!)
In fine, ideea postului astuia a fost .... sa le multumesc celor catorva oameni care mi-au fost alaturi neconditionat ani buni...Voi sunteti cei care ati schimbat ceva la mine, in diferite perioade ale vietii mele; sunteti si unii dintre cei mai importanti oameni din viata mea!Ar mai fi cativa, pe care nu pot sa-i descriu prea bine din lipsa de...cuvinte.
Oricum, Multumesc! >:D<
Subscribe to:
Posts (Atom)