...nonsens

Murdare, așternuturile stau adunate într-un maldăr în colțul de după ușa. Sunt acolo de trei zile și patul e nefăcut de tot atâta timp. Zac ștearsă pe podea, cu poftă nebună de aer. Mi-am pierdut echilibrul mergând pe latura patului într-un joc prostesc și am căzut râzând... nu mai știu să mă ridic; așa că zac mai departe fără sens. Două musculițe bete se învârt deasupra capului meu. Cât o să mai pot sta așa, mă întreb.

Dincolo de mine, într-un univers paralel poate, mâinile mele se ating de altele, mai mari și mai dure. Podeaua nu e prăfuită și așternuturile se leagănă, ude și curate, în soare. Împrăștiate perfect, avioane de hârtie albă au dezertat în uitare prin întreaga încăpere. Soarele pătrunde prin fereastra larg deschisă și-mi încălzește degetele veșnic reci.
Om adorat cu zâmbet plin de dor și ochi de drac, râde cu poftă din senin...

NU!

Altundeva, altcândva...
...corp mirosind a cupru, dansează desculț pe aceeași podea veche, de lemn, în ritmul furtunii nebune de vară. E miez de noapte...

DE AJUNS!

Îmi ridic privirea amețită de pe podea și culeg brațul de cearceafuri de după ușă; mă îndrept spre camera de alături, cu un colț alb târâind lălâi după mine...mâine o să fie soare și-am să construiesc avioane de hârtie, iar așternuturile ude vor atârna...