...încolțește un început de zâmbet pe fața necunoscutului de lângă mine... Vor începe discuții fără rost, negândite și aiurite, ca noi - prea obosiți și roșii în obraji de la dealul abrupt pe care l-am urcat. Îmi spune că miros a levănțică și zâmbește iar; e ca și cum, de fiecare dată când îmi învârt privirea către el, apăs din greșeala un buton mare și roșu, pe care scrie cu litere de-o șchioapă:
"O să surâd de îndată ce-o să te uiți la mine !...de fiecare dată...".
Dacă mă gândesc mai bine, îmi era poftă de un zâmbet proaspăt, un zâmbet nou, necunoscut, pe care să-l atribui altui păr brunet și ciufulit: un nou trofeu al amintirilor mele.
Departe, sus, pe cerul albastru-de-toamna, avioanele desenează bizarerii: o gheară, un arc și o săgeata, doua linii încrucișate... cineva doboară copacii în vale. Le auzim scrâncetul final imediat ce drujba se oprește...Îmbătate de frig, câteva musculițe dansează haotic în fața noastră.
...
Se face frig, iar lui îi tremură vocea. Ne ridicăm și, cu poftă de cafea caldă, ne întoarcem la mulțimea cunoscută, la hărmălaia grupului cu care am venit; ne întâmpina râs zgomotos și răutăcios și glumele proaste, vechi.
O ultimă privire spre pădurea tăcută, spre crengile goale, rupte, sfâșiate...
