întunericul

S-a lăsat tot întunericul peste umerii mei. Mi-a acoperit viitorul, prezentul, trecutul. Nu mai sunt pereți, nu mai e căldură sau frig, nu mai e aer, apă...ocean sau nisip. Doar întuneric. Nici liniște nu mai e, sau zgomot. S-a spart un suflet și a curs tot ce era frumos din el, tot ce spera, tot ce visa. În urmă...cioburi negre.

Run

Zăpada murdară scărțâie sub tălpile ghetelor mele. Mi-au înghețat obrajii dar, ciudat, îi simt arzând. Îmi îndes nasul în eșarfa mea colorată, ascunzându-mi melancolia și frustrarea și dezgustul și tot ce mi se reflectă în privire. Miros a parfumul meu, și al lui, și al tuturor celor pe care i-am îmbrățișat azi. E aproape pustiu în frig, însă în fața bisericii, în genunchi și cu o mâna întinsă moțăie un cerșetor cu fața pătată; absent și împietrit, îmi ignoră ignoranța. Mi-am repezit pasul, aproape alergând. Pe lângă mine alunecă lumini și câțiva necunoscuți, mișcându-se somnolent într-un ritm opus alui meu.
Mă opresc la vitrina unei librării și-mi afund mintea printre titluri. Curg în memoria-mi cărțile la care tânjesc, pe care vreau să le absorb...
Mă uit la ceas și-mi arată că mai sunt 5 minute până la 19, așa că îmi reiau mersul lent, lăsând librăria în urmă. Ajung înghețată în cafeneaua de la numărul 5, etajul 1. Mă întâmpină lumină de lumânări, zeci de cărți împrăștiate pe etajere și o melodie familiară pe fundal. Îmi aleg masa din colț, de lângă geam și mă așez. Chelnărița-mi zâmbește și-mi aduce cafea și covrigei.
Pe etajera din dreapta mea, exact în poziția în care am lăsat-o, stă ”Mândrie și Prejudecată”; am de așteptat aproape o oră, așa că ridic cartea și o deschid la capitolul 10. E varianta în engleză și-mi amintesc ultimul paragraf pe care l-am citit:

Nothing is more deceitful ... than the appearance of humility. It is often only carelessness of opinion, and sometimes an indirect boast.

…

Mi-am pierdut noțiunea timpului, cafeaua mi s-a răcit. Ridic privirea și, așezat în fața mea, cu gura până la urechi și un carnet de piele în mână, stă el.
“Când ai ajuns?!”
“De ceva vreme….” și-mi sărută buzele mușcate, sângerii...

...nonsens

Murdare, așternuturile stau adunate într-un maldăr în colțul de după ușa. Sunt acolo de trei zile și patul e nefăcut de tot atâta timp. Zac ștearsă pe podea, cu poftă nebună de aer. Mi-am pierdut echilibrul mergând pe latura patului într-un joc prostesc și am căzut râzând... nu mai știu să mă ridic; așa că zac mai departe fără sens. Două musculițe bete se învârt deasupra capului meu. Cât o să mai pot sta așa, mă întreb.

Dincolo de mine, într-un univers paralel poate, mâinile mele se ating de altele, mai mari și mai dure. Podeaua nu e prăfuită și așternuturile se leagănă, ude și curate, în soare. Împrăștiate perfect, avioane de hârtie albă au dezertat în uitare prin întreaga încăpere. Soarele pătrunde prin fereastra larg deschisă și-mi încălzește degetele veșnic reci.
Om adorat cu zâmbet plin de dor și ochi de drac, râde cu poftă din senin...

NU!

Altundeva, altcândva...
...corp mirosind a cupru, dansează desculț pe aceeași podea veche, de lemn, în ritmul furtunii nebune de vară. E miez de noapte...

DE AJUNS!

Îmi ridic privirea amețită de pe podea și culeg brațul de cearceafuri de după ușă; mă îndrept spre camera de alături, cu un colț alb târâind lălâi după mine...mâine o să fie soare și-am să construiesc avioane de hârtie, iar așternuturile ude vor atârna...

10 reguli pentru a fi om

1. Vei primi un corp. Îl vei iubi și-l vei urî, însă e singurul pe care-l poți deține.
2. Va trebui să înveți o serie de lecții; o serie nesfârșită de lecții.
3. Nu exista greșeli, numai lecții. A crește presupune a învăța o noua lecție care poate fi ușoara sau grea.
4. Unele lecții vor trebui repetate pentru a fi învățate. Aceste sunt cu adevărat lecțiile dificile. Altele, deși repetate de nenumărate ori, nu vor fi nicicând învățate.
5. Ceilalți oameni sunt oglindiri ale tale. Îi poți urî sau îi poți iubi numai în măsura în care iubești sau urăști același lucruri la tine însuți.
6. E decizia ta ce faci cu propria-ți viață. Ți s-au dat resursele necesare pentru a o modela așa cum îți place.
7. Nu există un singur răspuns pentru o singură întrebare. Răspunsurile sunt peste tot în jurul tău; învață să le descoperi!
8. Niciodată nu vei ști totul. Întotdeauna va fi cineva care va ști mai multe decât tine. Acceptă asta!
9. Uită tot ce ai învățat!
10. Ia-o de la capăt...





dupa Cherie Carter-Scott

Tiny vessels oozed into your neck/ And formed the bruises

...de ceva timp, e același joc obositor și mefistofelic: cine rănește mai repede și mai tare pe cine...nu e de-a șoarecele și pisica;e mult prea întortocheat și crud! Și ca și mărgelele dintr-un șirag, se destramă visele noastre și ale celor pe care îi târâm după noi.

Și acum, când credeam că am exorcizat demonii din noi, apar alții...mereu și mereu alții. Se deghizează în toți cei din jur și ne consumă mereu sub alte forme...Vreau să simt și altceva înafară de goliciune...și tu mă privești din cealaltă parte a mesei, prin fum de țigară și râzi...suntem doi necunoscuți care ard în același foc.

Și ca martori ai luptei noastre,cicatrici și vânătăi, zgârieturi și mușcături...

...

Ce suntem noi, noi împreună?!

Printre copaci, pâlpâie leneș soarele de sfârșit de Octombrie. Ca niște trupuri goale, rușinate, pădurea dansează încet și mut în aerul rece. Respirație zgomotoasă și doua trupuri aruncate printre frunze, nepăsătoare... se sprijină de un trunchi și șoptesc; frunzele foșnesc deranjate sub tălpi.

...încolțește un început de zâmbet pe fața necunoscutului de lângă mine... Vor începe discuții fără rost, negândite și aiurite, ca noi - prea obosiți și roșii în obraji de la dealul abrupt pe care l-am urcat. Îmi spune că miros a levănțică și zâmbește iar; e ca și cum, de fiecare dată când îmi învârt privirea către el, apăs din greșeala un buton mare și roșu, pe care scrie cu litere de-o șchioapă:
"O să surâd de îndată ce-o să te uiți la mine !...de fiecare dată...".
Dacă mă gândesc mai bine, îmi era poftă de un zâmbet proaspăt, un zâmbet nou, necunoscut, pe care să-l atribui altui păr brunet și ciufulit: un nou trofeu al amintirilor mele.

Departe, sus, pe cerul albastru-de-toamna, avioanele desenează bizarerii: o gheară, un arc și o săgeata, doua linii încrucișate... cineva doboară copacii în vale. Le auzim scrâncetul final imediat ce drujba se oprește...Îmbătate de frig, câteva musculițe dansează haotic în fața noastră.

...

Se face frig, iar lui îi tremură vocea. Ne ridicăm și, cu poftă de cafea caldă, ne întoarcem la mulțimea cunoscută, la hărmălaia grupului cu care am venit; ne întâmpina râs zgomotos și răutăcios și glumele proaste, vechi.

O ultimă privire spre pădurea tăcută, spre crengile goale, rupte, sfâșiate...

Stay!

Suntem toti niste figuri acoperite cu panza, tarandu-ne pe o plaja de cenusa, sub un cer ars.