Chronicles of a lost soul

Run

2011-02-03T00:33:00.004+03:00

Zăpada murdară scărțâie sub tălpile ghetelor mele. Mi-au înghețat obrajii dar, ciudat, îi simt arzând. Îmi îndes nasul în eșarfa mea colorată, ascunzându-mi melancolia și frustrarea și dezgustul și tot ce mi se reflectă în privire. Miros a parfumul meu, și al lui, și al tuturor celor pe care i-am îmbrățișat azi. E aproape pustiu în frig, însă în fața bisericii, în genunchi și cu o mâna întinsă moțăie un cerșetor cu fața pătată; absent și împietrit, îmi ignoră ignoranța. Mi-am repezit pasul, aproape alergând. Pe lângă mine alunecă lumini și câțiva necunoscuți, mișcându-se somnolent într-un ritm opus alui meu.
Mă opresc la vitrina unei librării și-mi afund mintea printre titluri. Curg în memoria-mi cărțile la care tânjesc, pe care vreau să le absorb...
Mă uit la ceas și-mi arată că mai sunt 5 minute până la 19, așa că îmi reiau mersul lent, lăsând librăria în urmă. Ajung înghețată în cafeneaua de la numărul 5, etajul 1. Mă întâmpină lumină de lumânări, zeci de cărți împrăștiate pe etajere și o melodie familiară pe fundal. Îmi aleg masa din colț, de lângă geam și mă așez. Chelnărița-mi zâmbește și-mi aduce cafea și covrigei.
Pe etajera din dreapta mea, exact în poziția în care am lăsat-o, stă ”Mândrie și Prejudecată”; am de așteptat aproape o oră, așa că ridic cartea și o deschid la capitolul 10. E varianta în engleză și-mi amintesc ultimul paragraf pe care l-am citit:

Nothing is more deceitful ... than the appearance of humility. It is often only carelessness of opinion, and sometimes an indirect boast.

…

Mi-am pierdut noțiunea timpului, cafeaua mi s-a răcit. Ridic privirea și, așezat în fața mea, cu gura până la urechi și un carnet de piele în mână, stă el.
“Când ai ajuns?!”
“De ceva vreme….” și-mi sărută buzele mușcate, sângerii...

...nonsens

2011-01-02T21:27:00.004+03:00

Murdare, așternuturile stau adunate într-un maldăr în colțul de după ușa. Sunt acolo de trei zile și patul e nefăcut de tot atâta timp. Zac ștearsă pe podea, cu poftă nebună de aer. Mi-am pierdut echilibrul mergând pe latura patului într-un joc prostesc și am căzut râzând... nu mai știu să mă ridic; așa că zac mai departe fără sens. Două musculițe bete se învârt deasupra capului meu. Cât o să mai pot sta așa, mă întreb.

Dincolo de mine, într-un univers paralel poate, mâinile mele se ating de altele, mai mari și mai dure. Podeaua nu e prăfuită și așternuturile se leagănă, ude și curate, în soare. Împrăștiate perfect, avioane de hârtie albă au dezertat în uitare prin întreaga încăpere. Soarele pătrunde prin fereastra larg deschisă și-mi încălzește degetele veșnic reci.
Om adorat cu zâmbet plin de dor și ochi de drac, râde cu poftă din senin...

NU!

Altundeva, altcândva...
...corp mirosind a cupru, dansează desculț pe aceeași podea veche, de lemn, în ritmul furtunii nebune de vară. E miez de noapte...

DE AJUNS!

Îmi ridic privirea amețită de pe podea și culeg brațul de cearceafuri de după ușă; mă îndrept spre camera de alături, cu un colț alb târâind lălâi după mine...mâine o să fie soare și-am să construiesc avioane de hârtie, iar așternuturile ude vor atârna...

10 reguli pentru a fi om

2010-11-20T22:29:00.003+03:00

1. Vei primi un corp. Îl vei iubi și-l vei urî, însă e singurul pe care-l poți deține.
2. Va trebui să înveți o serie de lecții; o serie nesfârșită de lecții.
3. Nu exista greșeli, numai lecții. A crește presupune a învăța o noua lecție care poate fi ușoara sau grea.
4. Unele lecții vor trebui repetate pentru a fi învățate. Aceste sunt cu adevărat lecțiile dificile. Altele, deși repetate de nenumărate ori, nu vor fi nicicând învățate.
5. Ceilalți oameni sunt oglindiri ale tale. Îi poți urî sau îi poți iubi numai în măsura în care iubești sau urăști același lucruri la tine însuți.
6. E decizia ta ce faci cu propria-ți viață. Ți s-au dat resursele necesare pentru a o modela așa cum îți place.
7. Nu există un singur răspuns pentru o singură întrebare. Răspunsurile sunt peste tot în jurul tău; învață să le descoperi!
8. Niciodată nu vei ști totul. Întotdeauna va fi cineva care va ști mai multe decât tine. Acceptă asta!
9. Uită tot ce ai învățat!
10. Ia-o de la capăt...

dupa Cherie Carter-Scott

Tiny vessels oozed into your neck/ And formed the bruises

2010-11-14T23:38:00.004+03:00

...de ceva timp, e același joc obositor și mefistofelic: cine rănește mai repede și mai tare pe cine...nu e de-a șoarecele și pisica;e mult prea întortocheat și crud! Și ca și mărgelele dintr-un șirag, se destramă visele noastre și ale celor pe care îi târâm după noi.

Și acum, când credeam că am exorcizat demonii din noi, apar alții...mereu și mereu alții. Se deghizează în toți cei din jur și ne consumă mereu sub alte forme...Vreau să simt și altceva înafară de goliciune...și tu mă privești din cealaltă parte a mesei, prin fum de țigară și râzi...suntem doi necunoscuți care ard în același foc.

Și ca martori ai luptei noastre,cicatrici și vânătăi, zgârieturi și mușcături...

...

Ce suntem noi, noi împreună?!

2010-10-31T18:46:00.004+03:00

Printre copaci, pâlpâie leneș soarele de sfârșit de Octombrie. Ca niște trupuri goale, rușinate, pădurea dansează încet și mut în aerul rece. Respirație zgomotoasă și doua trupuri aruncate printre frunze, nepăsătoare... se sprijină de un trunchi și șoptesc; frunzele foșnesc deranjate sub tălpi.

...încolțește un început de zâmbet pe fața necunoscutului de lângă mine... Vor începe discuții fără rost, negândite și aiurite, ca noi - prea obosiți și roșii în obraji de la dealul abrupt pe care l-am urcat. Îmi spune că miros a levănțică și zâmbește iar; e ca și cum, de fiecare dată când îmi învârt privirea către el, apăs din greșeala un buton mare și roșu, pe care scrie cu litere de-o șchioapă:
"O să surâd de îndată ce-o să te uiți la mine !...de fiecare dată...".
Dacă mă gândesc mai bine, îmi era poftă de un zâmbet proaspăt, un zâmbet nou, necunoscut, pe care să-l atribui altui păr brunet și ciufulit: un nou trofeu al amintirilor mele.

Departe, sus, pe cerul albastru-de-toamna, avioanele desenează bizarerii: o gheară, un arc și o săgeata, doua linii încrucișate... cineva doboară copacii în vale. Le auzim scrâncetul final imediat ce drujba se oprește...Îmbătate de frig, câteva musculițe dansează haotic în fața noastră.

...

Se face frig, iar lui îi tremură vocea. Ne ridicăm și, cu poftă de cafea caldă, ne întoarcem la mulțimea cunoscută, la hărmălaia grupului cu care am venit; ne întâmpina râs zgomotos și răutăcios și glumele proaste, vechi.

O ultimă privire spre pădurea tăcută, spre crengile goale, rupte, sfâșiate...

Stay!

2010-10-20T10:31:00.003+03:00

Suntem toti niste figuri acoperite cu panza, tarandu-ne pe o plaja de cenusa, sub un cer ars.

Fericire in rate

2010-09-25T22:48:00.005+03:00

Nu poti pune taxa pe fericire! Nu pentru ca nu ar exista fericire sau pentru ca ar fi prea ambiguu delimitata. Nu pentru ca nu o recunoastem cu totii sau pentru ca stare ei pura, necontaminata e aproape imposibil de atins. Pur si simplu nu poti pune taxa pe fericire pentru ca nu s-a inventat unitate de masura pentru ea.
Astfel, fericirea in rate...nu exista!

2010-08-24T22:43:00.004+03:00

Exista o zi in viata fiecarui om, o zi aparent ca oricare alta, in care se sfarseste totul si incepe totul. AZI e ziua aceea pentru mine! De ce?
Poveste complicata...
...sunt atat de racita cum nu cred sa fi fost vreodata in toata istoria mea de aproape 20 de ani! ...sunt atat de racita incat am constant senzatia ca am dat gata singura cel putin o jumatate de sticla de tequila, restul de bautura asteptandu-si linistita randul. Si tocmai cand am incredere sa ma ridic in picioare sa-mi prepar dumnezeiescul ceai cu o tona de miere si inca una de lamaie, imi dau seama ca si ceaalalta jumatate din sticla mea de tequila e gata! Sticla goala este rapid inlocuita de una plina si povestea o ia de la capat!(minus partea amuzanta a experientei reale cauzata de consumul de tequila)
Si pe langa toata minunatia asta de treaba, mi-am incarcat capul cu un examen(vreau nota mai mare,deh!). Astfel, ditamai cartea sta cuminte pe birou si asteapta ca eu, studenta, sa ma incumet sa o deschid neaflandu-ma sub vraja minunatului Bachus! Ei mnah!

...acestea fiind zise, dupa o absenta de vreo doua luni, imi inchei apoteotic povestea cu un Fervex fierbinte!:-&

Noroc!

Cap ou pas cap?!

2010-06-17T00:52:00.002+03:00

De-ar fi dupa mine, te-as transforma intr-un gandac de hartie mototolita, si te-as inchide intr-o cutie de metal pictata. Sa vad atunci, o sa ma mai urasti? Inca ...?
Si-ti amintesti?

Cap ou pas cap?! (Dare you?!)

Ieri, 19 Martie

2010-03-20T00:51:00.009+03:00

...Batranul din autobuz, cu o punga cu 3 biscuiti zdrobiti, bastonul care si-a pierdut luciul de ani de zile, basca de Gavroche si bluza tricotata de o Batrana, candva...
...Nevasta de tigan cu un prunc in brate si un pitic de 3 ani de mana, plangand si rugandu-si sotul beat sa nu o mai loveasca in tren, printre oameni...
...Pitic frumos si murdar de tigan, cersind naiv zambete de la calatorii care rad meschin, imbracat cu vesta si pantaloni crosetati pentru un pitic care a crescut mare...
...Eleva de liceu mult prea sobru imbracata, mult prea serios machiata si cu chipul indelung chinuit in seriozitate atipica, cu unghii vopsite negru decojit, trecand strada cu mp3-ul urlandu-i muzica de toate zilele...
...Domnisoara cu aer de anii '70, schiopatanad ranita de pantofii cei noi, cu parul ca mierea stralucind in primele raze serioase de soare de primavara, lacrimand crispata de durere ...
...Student serios, cu dosare si foi in brate, rigle lungi iesindu-i din ghiozdanul vizibil vechi, probabil de pe vremea liceului, alergand la cursul de la ora 4...
...Vaduva cu ochii ca marea, stand tacuta pe aceeasi banca din parc, zi dupa zi, inconjurata de porumbei, asteptand pe cineva care nu mai vine vreodata...
...Necunoscuta cu ochii ascunsi dupa ochelarii de soare, cu vanatai pe obraji ascunse cu greu de un machiaj prea strident, fugind dupa un Taxi care refuza sa o duca spre destinatia ei misterioasa...
...Tineri tinandu-se de mana, imbujorati si veseli: miere si abanos, fata incantata de soare, baiat fermecat de stalucirea ochilor caprui de langa el, intra in cinematograful prafuit de praful de pe vrema bunicii...
...Alt student, arogant si superior, matur si malitios, chinuie o studenta mai tanara decat el fortand-o sa-i mearga alaturi cu privirea plecata, emotionata si intimidata, neatenta la foile din brate care-i cad si se imprastie pe trotuar, amintind trist de iarna...

Prima zi de primavara, timid asezata peste Clujul vioi, magic...

http://napoca.deviantart.com/

http://eugenmales.deviantart.com/

Timp liber...sau nu!?

2010-01-18T12:39:00.004+03:00

What kind of a kisser are you?!
You're a Passionate Kisser.
For you, kissing is about all about following your urges.
If someone's hot, you'll go in for the kiss - end of story.
You can keep any relationship sizzling with your steamy kisses.
You're total spark plug, and your kisses are bound to get you in trouble.

What's your Supervillain name?!

Your Supervillain Name is Medusa Viper
Muhahahaha!

What is your soap opera name?

Your Soap Opera Name is Lorelei Chloe Fenmore
The Second

Numele tau de manelist

Aliasul tau de manelist este "PENDULA IOANA"

...cu ce-si ocupa o studenta la psihologie timpul in plina sesiune..oh da! Ah,si maine am examen...
Aplauze,va rog! :))

Nimic nu patrunde

2010-01-10T22:15:00.011+03:00

Razboiul era afara, nu aici inauntru. Nimic nu patrunde aici. Nici razboiul si nici Boala.

Amelie se apropie de fereastra prafuita si priveste pamantul parjolit. Atatea secole de sange varsat, de foc si oroare au secatuit pana si marea care umplea orizontul cu lumina ei purpurie. Amelie respira incet, amintindu-si de pamantul de dinaintea ororii...de toate creaturile care misunau nevinovate printre copaci si de oamenii... DA! Oamenii! care mai puteau sa zambeasca. Dar asta a fost cu secole in urma! Acum, toti aveau fetele marcate de tristete si amaraciune.Secole de lupta! Si mai era si Boala asta care rasarise din senin si-i secerase peste jumatate din soldatii care supravietuisera ultimului atac al Ranoienilor si care mai aveau inca forta sa lupte... aproape toti copii pierira dupa doar 3 secole de viata. Populatia era batrana. Stinsa. Boala...

"Doamna?!" razbate hotarat vocea lui M, majordomul.

"Da?"

"Au sosit rapoartele pe care le doreati. Anya a fost prompta ca de obicei." Omul in uniforma neagra, cu insemnele libertatii in dreptul inimii, ii intinde un dosar gros; timp de cateva secunde, degetele lor se intalnesc.

"Perfect.Altceva?"

"Nimic nou, Doamna. Inca asteptam vesti de la transportul de pe luna Máro. Rezervele de apa scad in continuare."

"In regula.Poti sa te retragi pana soseste naveta. Ai nevoie de odihna; esti palid."

"Da, Doamna! Revin de indata ce am noutati."

Tras la fata si cu umerii picati, M iese tasaindusi picioarele; isi trage masca pe fata si respira regulat, cu pofta, aerul curat din tub. Tuseste o data, apoi din nou. Un fir subtire de sange i se prelinge din coltul drept al gurii...dupa 3 pasi, se prabuseste in spasme pe podea...

Afara s-a pornit vantul.

Nimic nu patrunde in dom. Nici razboiul si nici Boala. E impenetrabil. Ultimul loc de pe planeta unde Boala nu s-a strecurat.

Amelie respira melancolic, ochii ei albastrii fixeaza inca pustiul. Isi trece mana dreapta prin parul ciocolatiu, tuns scurt; ceva ii distage atentia de la privelistea dezolanta...ceva de pe mana dreapta...maneca uniformei usor ridicata...o urma...un inceput de...

"Cum?!...dar nimic nu patrunde aici! Nimic!....Boala...."

http://mat3jko.deviantart.com/art/gimme-some-gas-146993096

Baloane de sapun

2010-01-03T01:05:00.004+03:00

Ma simt goala pe dinauntru; ca o cutie de carton, sigilata cu banda adeziva.
Mi-e dor de cafea...mi-e asa de dor de cafea...
As vrea sa pot arunca in cutia mea de carton toate lucrurile de care mi-e dor: cafeaua cu lapte; linistea; marea; degetele tale in parul meu; baloane de sapun; prietenii mei de odinioara...Dar cutia e sigilata si desi se ingramadesc multe lucruri in jurul ei,ea ramane goala...mereu goala.
Cel putin asa, daca e goala, nu are ce sa doara...e doar ...goliciune....

http://petitescargot.deviantart.com/art/Catch-me-if-you-can-64292130

It's a Kind of Magic

2009-12-09T18:00:00.005+03:00

A plouat atat de mult si a fost atat de multa ceata, incat soarele de zilele astea mi-a patruns sub piele; a fost ca un fel de drog. De aici si starea mea de continua euforie. Ieri seara faceam baloane cu chestia-de-facut-baloane-de-sapun* in piata Unirii, pentru copiii care au venit sa vada luminile de Craciun; sau sa manace mere glazurate; sau vata pe bat; sau sa patineze; sau orice altceva ce-ar fi avut ei chef sa faca. Si ranjeam cu gura pana la urechi. Si eram "culoare"...

*in absenta unui nume pentru obiectul respectiv, ca si in multe alte cazuri in care nu gasesc o denumire pentru ceva, ma folosesc de sintagma "chestia de/pentru", adaug functia pe care o indeplineste obiectul la care ma gandesc si VOILA!: denumirea.

Desculta

2009-11-19T18:26:00.011+03:00

I-au gasit trupul sfartecat de mare intr-o dimineata de decembrie... ninsese cu o noapte inainte si stancile erau pline de puf alb inghetat, patat pe alocuri de sange si apa sarata. Era acelasi loc in care obisnuia sa o aduca pe ea, in zilele in care vroia sa o linisteasca; stia cat de mult o calma marea... Ea ii spunea mereu ca daca ar fi sa moara, i-ar placea sa stie ca o sa fie in bratele intinderii pe care o iubea atat de mult. Pana si tablourile pe care le picta zi de zi aveau pe fundal marea: linistita uneori, furtunoasa de cele mai multe. O gasea adeseori adusa de mare la tarm, stand intinsa fara suflare pe nisipul umed, cu pielea zgariata fin.

Ciudat! Ciudat cat de putin zdruncinata a fost ea cand, pasind desculta pe pietrele ninse, i-a vazut trupul insangerat, stins... N-a tresarit; nici macar n-a clipit. S-a intors pur si simplu spre stanci, s-a uitat la mare cu acelasi drag nespus, si a murmurat cuvinte numai de ea intelese. Purta perechea ei veche de blugi taiati si o camasa neagra, cu cel putin 3 numere mai mare. Parul ii era desfacut si incarligat in bucle, ca de obicei. Zapada se topea sub talpile ei micute, transformandu-se in balti.
S-a intors dupa o vreme zambind si a cerut senina o cafea. Cu cana aburinda prinsa intre maini, zambind inca, a intrat in camera intesata de tablouri, s-a cuibarit in fotoliu si a pornit televizorul...

...nimeni nu avea sa stie ce facuse...sau de ce!Era, in sfarsit, desprinsa din lanturile vietii, libera sa iubeasca marea si numai marea. Avea sa-si aminteasca mereu expresia fetei lui dupa ce l-a sarutat pentru ultima data; mainile ei sprijinindu-se de pieptul lui, impingandu-l de pe stanca; trupul lui alunecand spre valuri; ultima licarire nedumerita de viata in omul pe care il iubise atat... si avea sa pretuiasca mereu amintirile astea! Ar fi vrut doar ca el sa inteleaga...sa vada lucrurile asa cum le vedea si ea...sa stie ca n-a avut de ales! Insa acum...acum era libera!

http://blue-faith-88.deviantart.com/art/Freamat-descult-60802535

Nebunie

2009-09-02T23:46:00.006+03:00

120 km/h. Noapte. Ploaie. Imi apas piciorul pe acceleratie cu aceeasi ura cu care as strivi un gandac de bucatarie. Acul urca linistit spre 130."Curba la dreapta",zice indicatorul. La dreapta sa fie! Invart de volan absenta, cu capul mai mult la melodia asta care ma energizeaza si ma obsedeaza de cateva zile. Luminile celorlaltor masini devin o singura dara de lumina lunga, alocuri intensa. Accelerez iar.
La naiba! Unui idiot i se pare amuzant sa mearga cu 80 km/h tocmai azi! Tocmai pe drumul pe care merg eu! Nu am chef sa incetinesc! Depasesc! Luminile tari ale unui camion de pe contrasens ma orbesc. Moartea e atat de atractiva in momentul acesta! Simt deja durerea impactului raspandindu-se in fiecare celula a corpului meu, fiecare bucata din mine urland disperata sa inceteze durerea. Insa mintea e in continuare euforica, prinsa in acelasi refren obsedant. Trag de volan in ultima clipa, si intru iar pe banda mea. Apas pedala de acceleratie pana ating podeaua, agasata ca masina nu atinge mai mult de 140.
Melodia se apropie de sfarsit si odata cu ea imi revine si mie simtul realitatii. Ridic piciorul de pe acceleratie. Acul coboara repede de la 140 la 80...

http://did.deviantart.com/art/Driving-on-21584159

...

2009-08-30T13:23:00.002+03:00

If it hurts so bad, why do I keep hitting myself with a hammer?

Because it feels SO good when I stop!

Magie

2009-08-03T22:33:00.002+03:00

M-a socat mereu cum oamenii de la munte pot sa traiasca pe varfuri stancoase, avand ca singura cale de acces catre casutele lor o poteca ingusta si ingrozitor de abrupta, cum topaie sprinteni de pe o piatra pe alta incarcati cu tot felul de lucruri si cum, indiferent de cat de obositi ar fi, raman la fel de ospitalieri si bine-dispusi. Cand patrunzi intre munti, in satele pierdute prin paduri, patrunzi defapt intr-o alta lume; e basm si e legenda. Toate povestile pe care le ascultai copil fiind iti par brusc reale. Aici prind viata Fetii-Frumosi si Ilenele Cosanzene - rosii in obraji si cu par de culoarea fanului uscat - zmeii cei batrani si haini si toate celelalte creaturi care ti s-au perindat vreodata prin imaginatie. Si-apoi, tocmai cand te gandesti ca lumea asta magica e imposibila, gasesti, in mijlocul pustiului unde nu respira tipenie de om, cate o banca cioplita din vre-un trunchi prabusit si ti se pare ca numai o zana fermecata sau o ursitoare ar fi putut sa-si caute loc de odihna intr-un loc atat de ciudat. Cand te astepti mai putin, se iveste aruncata cate o casuta de pamant, vestigiu de pe vremea strabunilor demult prefacuti in praf, de parc-ar fi casa blandei Sfinte Duminici…si-atunci te vezi din nou plasat in basmele copilarei.
Seara e racoare. Dar aici nici macar racoarea nu e aceeasi. In lumea asta cu totul noua, racoarea e o binecuvantare divina, care iti mangaie pielea cu o tandrete desavarsita si-ti da peste cap toate convingerile cum ca frigul n-ar face bine trupului. Adevarul e ca singura vinovata pentru felul in care te inconjoara si te surprinde aerul rece e lasarea magica a serii…
Noaptea e categoric rupta dintr-un alt taram. Puzderia de stele si felul in care cade lumina lunii peste varfurile stancoase te duc cu gandul la o imbratisare impartasita de doi indragostiti. Zorii de zi par a comite un sacrilegiu de fiecare data cand se lupta cu intunericul, starpindu-i pentru cateva ore pretentiile de maretie. Dimineata si seara, cand soarele e nehotarat daca ii e mai bine ascuns dupa brazi si stanci sau catarat sus pe cer, lumina si umbra devin pentru cateva minute compatibile si par a fi instrumente muzicale combinate special pentru a interpreta un cantec sublim.
Te infioara fiecare freamat de tei din fata portii, ti se pare diferita fiecare melodie mormaita de greierii din iarba si te vrajeste sunetul romantic pe care il scot stropii de ploaie cand izbesc stancile goale. Si apoi, dupa fiecare magica ploaie, norii care se strecoara printre munti par ghiare de zmei care-si revendica taramul vrajit zgariind si sfartecand bucati din fiecare pisc.

Cu toate astea, eu tanjesc nebuneste dupa mare…

Am fost odata....si ce sunt acum!?

2009-07-21T13:06:00.006+03:00

M-am nascut intr-o zi ciudata de martie, undeva intre 6 si 7 dimineata. Am inteles din povesti ca timpul era razbunator : a plouat, apoi a iesit soarele pentru ca intr-un final sa ninga viscolit. Presupun ca din cauza asta imi spune mama mereu ca sunt ca vremea. Vara m-a prins sub vita de vie, asezata pe perne intr-o troaca taraneasca de lemn, gangurind de zor.
Am crescut catarata prin copaci, jucandu-ma de-a vrajitoarele cu Paula(prietena mea din perioada de embrion). Eram vesnic pline de vanatai si zgariate, dar cu gura pana la urechi de fericire! Cativa ani mai tarziu, ne plimbam ziua intreaga pe strada cu bicicletele, tot numai noi doua. Era epoca Aqua - A.S.I.A.: codite impletite a la Irina, imbracaminte asortata si cantece falsate pe sub nucul cel batran din curtea bunicului Paulei. A venit apoi vremea in care ieseam seara si ne lungeam pe asfaltul fierbinte la miezul noptii, cu cate o sticla de Coca-Cola rece langa noi si ne poveseam viata din timpul scolii. Paula a inceput sa nu mai vina in fiecare vara la Vama...si n-am mai mers nici eu. Am pastrat legatura totusi, si suntem si acum prietene bune!
Pe la 14 ani eram deja prietena buna cu Deea, pe care o urmam cu incredere de catelus peste tot... Incet, incet, incepea sa se contureze o alta etapa in viata mea. La 15 ani mi-am descoperit prima dragoste. La 16 stiam ce inseamna o relatie "serioasa"; evident ca eram mult prea copil ca sa apreciez destul ce aveam. Vroiam mai mult, fara sa-mi dau seama ca aveam exact ce-mi doream. A fost totusi, cea mai luminoasa perioada a mea de pana acum. Si stiu exact cui ar trebui sa-i multumesc pentru asta!
O buna perioada singurul ascultator fidel al vorbelor mele fara sens a fost colegul meu de banca, Bogdan, pe care am ajuns sa-l vad ca pe un frate mai mare. E un tip relativ tacut, cu ochi mari si foarte inteligent, obsedat si el de jocuri de calculator ca atat de multi alti adolescenti. Mi-ar placea sa cred ca ne-am fost mai degraba sprijin reciproc intr-o perioada nu tocmai roz pentru niciunul dintre noi.
Am castigat-o apoi pe Rurenka ca prietena. Fatuca asta e toata ziua numai un zambet, la 19 ani e inca fan Mikey Mouse, se uita la desene animate si isi face propriile coregrafii pe melodiile pe care le iubeste. Cand se infurie ai face bine sa stai departe din calea ei, caci fulgera si taie in stanga si in dreapta! E fata care te face sa razi cand tu vrei sa plangi; cand are ceva sa-ti spuna, ti-o arunca in fata cu cea mai mare nonsalanta, iti sare in ajutor cand ai nevoie de ea si-ti intampina palavragelile cu replici ironice.
Am cunoscut-o prin intremediul ei si pe Rox. Ea e altfel: pentru cei ce citesc de zor romane clasice, ei bine, Rox ar putea foarte bine sa fie una din eroinele vostre preferate; pentru ceilalti, Rox e prietena cea buna cu care te intalnesti seara de seara in statie, care iti ridica moralul de la pamant si-l sterge de praf cand tu nu mai ai forta sa o faci si care are cel mai contagios ras cu putinta!

De un an incoace, imi duc zilele (sau mai exact serile) in Statie! Nu stiti unde e Statia?!E acolo unde in fiecare seara se aduna vreo 10 copii de varste variate, rad isteric si mananca seminte, mere verzi si alte prostii, canta, sar, sau stau tacuti! Astia suntem noi...."Copiii copaci".O parte din "Copiii copaci", la Sighisoara; lipsesc Tudor, Nicu si Dandi(care a facut poza, desi era ziua ei!!!)

In fine, ideea postului astuia a fost .... sa le multumesc celor catorva oameni care mi-au fost alaturi neconditionat ani buni...Voi sunteti cei care ati schimbat ceva la mine, in diferite perioade ale vietii mele; sunteti si unii dintre cei mai importanti oameni din viata mea!Ar mai fi cativa, pe care nu pot sa-i descriu prea bine din lipsa de...cuvinte.
Oricum, Multumesc! >:D<

My song is love....

2009-07-11T13:12:00.005+03:00

Ador melodia asta! Ma linisteste atat de tare si, desi mi se intampla foarte rar (de la Sing for Absolution de la Muse incoace e ceva timp...) e una din melodiile pe care le pot asculta o zi intreaga fara sa ma plictiseasca sau sa ma deranjeze. Nu beneficiaza de un videoclip oficial, asa ca am postat ce-am gasit( live Toronto 2005). Nu are rost sa spun mai multe despre melodia asta! Nu ar avea nici un farmec...
Coldplay - A message

Lectia de azi

2009-07-09T23:39:00.005+03:00

Am invatat azi, dupa o serie de mici evenimente care pentru altii vor fi nesemnificative si pe care nu am de gand sa le numesc, ca ceea ce nu te ucide, nu te face nicidecum mai puternic! Din contra: ce nu te omoara, te lasa sangerand cu rani deschise in praful de zi cu zi, te lasa schilav si distrus: un caine pietruit ramas cu un singur ochi si 3 picioare, care arata mai degraba odios decat dragastos de fiecare data cand incearca sa se gudure.
Am mai invatat ca speranta nu e nimic altceva decat zgomotul pe care il face propriul corp cazand bajbait pe intuneric in groapa cea fara de fund care se numeste viata. Dar parea proasta e ca continui sa crezi ca speranta e luminita firava care ar trebui sa rasara de undeva, sa-ti indice chiar si pentru scurt timp unde anume te afli, sa-ti lumineze chiar si cel mai restrans spatiu inconjurator, sa te conduca spre alt corp care cade bajbaind prin aceasi groapa intunecata...

Cei ce ma cunosc, imi vor recunoaste pesimismul. Cei care ar trebui sa inteleaga ceva din ce-am vrut sa spun, nu o sa vada niciodata ce e in fata ochilor lor! Pentru cei ce nu ma cunosc, am scris nimicuri... Si-atunci, pentru cine mai scriu?!

Later edit:
Poza gasita pe net...nu stiu exact unde...sau de ce mi-a placut. Poate pentru ca are legatura cu o libertate pe care putini o mai recunosc, o mai resimt si o mai inteleg...poate. Imi pare rau ca nu am link. Mi s-a parut expresiva. Nu neaparat legata de postul meu...

Kill

2009-06-29T12:53:00.013+03:00

M-am trezit uitand-ma speriata pe fereastra. Nu stiu cum am ajuns acolo sau la ce anume ma uitam. Nu se vedea nimic dincolo de suprafata transparenta de care imi lipisem fruntea. Cred ca a fost racoarea sticlei cea care m-a adus la realitate. Sub nici o forma nu-mi aminteam ce facusem orele trecute; ultimul meu contact cu realitatea a fost la scurt timp dupa ce ceasul mare de pe hol a batut de miezul noptii. Acelasi ceas anunta lugubru ora 3.
Mirosea in camera tare a crini si-mi amintesc de buchetul mare pe care l-am primit in ziua aceea de la A. Gandindu-ma serios la motivul vizitei lui, la cum s-a apropiat zambind ironic si mi-a cuprins fata cu mainile lui mari, la cum mi-a soptit la fel de ironic: "Copilo!", mi-am zarit propriile mainile; am simtit un fior rece, ca si cum cineva ar fi plimbat un cub de gheata pe spatele meu. Imi erau zgariate si pline de sange, de parca tocmai as fi iesit dintr-o padure deasa si plina de spini. Pe parchet, in dreapta mea, era lungit cutitul mare de bucatarie al mamei, la fel de plin si el de sange. Ma teameam sa ma intorc sa arunc o privire prin camera: ce s-ar fi intamplat daca as fi dat ochii cu si mai mult sange sau cu.....
Mi-am facut curaj...nu aveam de ales oricum. La nici un metru de mine, o dara de sange ducea drept, tarat, spre bucatarie. Clanta usii, plina si ea. Covorul din bucatarie, imbibat puternic in aceeasi nuanta inconfundabila de rosu. Incepea sa semene totul cu un scenariu prost dintr-un film de groaza. Mai lipsea doar sa fie furtuna si cineva sa tipe cutremurator pe un fundal muzical sinistru...
Am impins incet usa catre bucatarie, ingrozita pana peste poate de ce-as putea gasi acolo! Ce se intamplase cu mine in ultimele 3 ore? De ce eram plina de sange, zgariata si cu manecile bluzei mele albe sfasaiate si patate?! Si mai mult: de ce nu-mi aminteam nimic?!
Langa geamul din bucatarie, sprijinit cu capul de calorifer, asezat intr-o pozitie imposibila pentru un om de statura lui, inconjurat de o balta uriasa de sange, A. Plin de taieturi pe brate si pe piept, zgariat si el pe fata, cu ochii verzi deschisi larg, intr-un fel de cautatura salbatica, lipsita de orice scanteie de viata, arata mai infricosator decat orice altceva vazusem eu. Si vazusem multe....
Un om injunghiat si mort - niciodata!

            Ce s-a intamplat?!

            Ce-am facut?!

            DE CE NU-MI AMINTESC NIMIC?!

            AJUTOR!

            Ma aude cineva?!

http://sandervanderveen.deviantart.com/art/help-him-66760883

I miss you

2009-06-24T23:29:00.009+03:00

Asta seara, imbracat in mantia-i intunecata, cerul se zbuciuma si vuieste salbatic. Ma astept sincer ca din secunda in secunda sa de dezintegreze si sa ia foc; sa arda indelung cu flacari mistuitoare. Milioane si milioane de bucati arzande de albastru-inoroiat alunecand in flacari catre pamantul neputincios. As putea jura ca acel albastru inocent de acum cateva ore a fost inghitit pe vecie si suntem blestemati sa traim cu intunecarea asta subita...Imi sare in minte peisajul lugubru din "Ciuma" lui Camus; prevestind prabusirea inevitabila, cu movile de cadavre putrezind in ploi nesfarsite.

Si totusi, nebunia asta de furtuna ce urla ca scapata din minti e atat de sublima... e o demonstratie de frumusete pura si forta nemarginita. Fulgerele spinteca cu pofta orizontul intreg si vantul isi canta nepoftitul duet cu tunetele.

Oare ti-amintesti tu, Paula, de dracul de furtuna pe care-l priveam fascinate de la fereastra ta intr-o vara de copilarie?!Planuise sa ucida tot in calea lui si si-a inceput sirul de crime cu mormanele de fier ruginit din curtea de peste drum... Ti-amintesti tu cand stateam serile pe butuci de lemn umed, prinse de maretia fiecarei scantei ce se isca din cerul suparat? Si de cat de teama ne era cu doar cativa ani mai devreme de fiecare element care prevestea furtuna: vantul, tunetul, norii ce curgeau de catre asfintit...
Si de fiecare data cerul se scutura de nori si furie si se arata iar albastru si imbucurator...
Ti-amintesti?!

Imaginea e prinsa de mine cu un telefon mobil, de unde si calitatea ei slaba...Oricum, mi s-a parut mult mai expresiva pentru furtuna de asta-seara decat ar fi fost o fotografie profesionista cu o calitate net superioara....

Life in mono

2009-06-20T22:35:00.011+03:00

Imi incape viata-ntreaga intr-o cutie de chibrite. Si nici macar nu trebuie sa ma straduiesc sa o var inauntru...e ca si cum as incerca sa pun o singura margareta intr-o vaza uriasa; ramane atat de mult loc incat incep sa ma gandesc daca nu cumva irosesc prea multa apa doar pentru o floare. Totusi, nu ar fi o idee buna sa las floarea sa se ofileasca!Nuuu! Daca tot am cules-o, macar sa ma bucur de ea cat de mult posibil,nu-i asa?!

Cand eram mica obisnuiam sa ma uit la cer si sa ma intreb:"Oare cat de sus e cerul!?" Ma imaginam urcand pe o scara extrem de lunga pana la un moment dat - cand aveam sa ma lovesc cu capul de albastrul spalacit, ca si cum ar fi un tavan inalt, cu un bec mare in centru. Noaptea era pentru mine doar becul cel mare stins si o puzderie de becuri minuscule aprinse in loc. Aaaa, si luna!Luna era ca un tort mare de frisca agatat de tavan, pe care planuiam sa-l mananac singura odata ce ajungeam sus...mmmmmmm...

Si-apoi am crescut si-am daramat scara aceea infinta ce ducea la cer. Si-am lasat becul stins; imi plac mai mult beculetele cele mici si tortul cel mare. Cu toate astea, cineva se incapataneaza sa aprinda becul urias in fiecare dimineata!

Asa ca mereu, dimineata, imi rog viata sa se cuibareasca in cutia ei de chibrite pe care o arunc apoi in buzunar...pana la apus....

http://jadedyouth1980.deviantart.com/art/Coalesce-56137306

Intr-o alta ordine de idei:
1.nu se prea potriveste fotografia, dar asta e!
2.mai am o zi pana la bac!
3.*insert scream!!!*

Final countdown

2009-06-18T20:00:00.003+03:00

Azi am uitat ca trebuie sa manac. Defapt, am ros azi-dimineata pe la 10 un covrig uscat si-am sorbit o cafea fierbinte si tare, doar ca sa fiu sigura ca sunt in stare sa raman treaza avand cartea de mate in fata. Da, bun, am ramas treaza, dar la ce folos?! Oh vai!

Deci una bucata Myna infometata cu 4 zile inainte de bac...si varza la mate!Evident!

Ploaie in luna lui Martie

2009-02-26T22:17:00.008+03:00

Ochii-mi sunt incarcati de somn si genele mi se zvarcolesc imbufnate de refuzul meu de a dormi. “The Unforgiven II” de la Metallica imi zvacneste in minte, iar eu decid sa-mi sprijin fruntea de fereastra rece…prea rece! Ma trezeste si ma energizeaza intocmai ca o cafea tare, savurata in zori.

Imi intorc privirea spre dreapta, asteptand sa-ti intalnesc ochii verzi si privirea calda… dau insa de ochii absenti ai unui strain grizonat, imbracat cu un pluovar de prost-gust. Domnul acesta o masoara din priviri pe doamna de vis-à-vis si pe nepotul acesteia. Dansa are in jur de 50 de ani imbatraniti frumos, parul strans simplu la ceafa cu un pieptene-flutur si o tandrete nemarginita in gesturile dedicate nepotului sau. Copilul are o cautatura strengareasca, lipita cu un zambet de fata-i albicioasa si usor pistruiata. Isi priveste incantat portocala din maini, ale carei coji incepe sa le striveasca nemilos. Acum miroase a portocala in compartimentul nostru. Copilul surade multumit…

Imi cade iar privirea pe fereastra; un card de corbi croncane dezamagit in departare – se vede ca nu le prea surade ploaia care se porneste tacticos. Picurii se preling grasi pe sticla rece de care-mi lipesc iarasi fruntea. Se strecoara cumva mirosul ploii de afara si se amesteca cu cel de portocala.

Noaptea cade impaciuitoare peste munti. In zare se contureaza incet luminile unui oras care colcaie de oameni. Trenul alearga hotarat si neobosit, cu zuruitul sau mecanic, mortuar…

Buy me with a coffee

2009-02-11T19:03:00.010+03:00

Miroase a cafea proaspat facuta, tare si amaruie; miroase a pui de vise iesiti din gaoace…

Mi-as dori sa primesc margarete; nu ca sa le schilodesc in jocuri copilaresti cu “ma iubeste?!, nu ma iubeste?!”, ci ca sa-mi aminteasca savoarea inocentei si a sperantei. Un buchet mare de margarete, un buchet de vise entuziasmate sa iasa la lumina, intocmai ca niste buburuze la soare primavara. Vreau sa miroasa a furtuni de vara si a cantec bland, a mare-nvolburata si a zambet de copil! Tanjesc dupa parfum de lumina tarzie, dupa fosnet de frunze in vant de toamna; vreau mireasma de piele arsa de dragoste si buze-nsangerate, de albe margarete in soare!

As vrea sa nu-mi mai amintesc de cana mare de cafea aburinda de pe masa si sa ma afund si mai mult in reveria ce m-a cuprins… dar mirosul amarui si tare ma trage afara din vise si catre el; ma trage catre aici si acum - noroaie si goliciune mohorata.

Unde e mirosul macilor nescuturati de vanturi si a trestiilor ce se leagana ritmic pe maluri nesfarsite? Dar cel al pasilor de indragostiti pe nisipul umed al noptii?!

Nu! E doar cafeaua mea fierbinte!

http://ascs.deviantart.com/art/Daisy-99553433

The places you have come to fear the most

2009-02-08T00:02:00.004+03:00

Close your eyes!

De unde atata furie si neputinta dureroasa? De unde atata pofta de sange nevarsat?! Nici pacatul nu mai pare atat de grav – s-a convertit in neimplinire si Vai! ce jale la implinire!

Tumultul inefabil al vietilor netraite si nerostite se zvarcoleste in noroiul creatiei, peste care ploua cu jar. Libertatea si-a pus lanturi la maini si picioare, convinsa acum ca existenta ei a fost inutila.

Zeii pagani s-au coborat din ceruri si si-au reluat domnia in mari de pangarire. Porumbeilor le-au crescut colti pe care si-i infig adanc in carnea mea; lame ce-mi strabat fiinta fara un crancet macar! Nu pot opri sangerarea; credinta-mi zace, macelarita, in balti. Nu-mi mai vad decat ranile mustind a puroi, tasnind negru si putred, inecand fiecare gura de aer ramasa pura. Turbate, memoriile mele se napustesc, ca bestiile infometate, una aspura celeilalte.

Open your eyes!

I'm going to sit right down and write myself a letter...

2008-12-29T20:18:00.004+03:00

Clik pe imagine pentru vizualizare .....

30 Seconds to Mars - A beautiful lie[HQ]

2008-12-02T21:04:00.004+03:00

Am descoperit de curand formatia 30 Seconds to Mars...pentru ca sunt geniali! Pentru ca melodiile lor au si alta tematica, pe langa obisnuitele "vai, m-a parasit iubita/iubitul!", "of,cat sunt de indragostit!"," baby ce cool esti", samd. Pentru ca le pasa de soarta lumii (Vezi si http://www.abeautifullie.org/)...si pentru ca pun suflet in ceea ce fac! Pentru ca suna bine;) si pentru ca arata bine (mdah....Jared Leto...stiu! Si nu, nu sunt obsedata de el!Dar da, mi se pare, cum se spune, "Un tip bine!":D)! Si pentru multe alte motive!

A Beautiful Lie e, pana la urma , o melodie care arata cu degetul spre lumea noastra perfecta - uneori e preferabil sa traiesti cu o minciuna frumoasa, mai degraba decat sa faci fata adevarului ceva mai crunt. Totusi, in viziunea mea, melodia ridica semne de intrebare si cu privire la soarta lumii noastre comune pe care, incetul cu incetul, o ucidem! E un cantec despre falsitate si ipocrizie! Un cantec despre...OAMENI!

Circus !

2008-12-02T20:17:00.010+03:00

Tristetea si-a pictat un zambet. Visau la maretie,la faima si magie... au primit, in schimb, haine lucioase, peruci ciudate si culorile – culorile cu care sa-si picteze zambetul. Adapostesc grotescul si hilarul. Si-au creat lumea lor de nezdruncinat ; acasa e pretutindeni. Supusi, isi poarta destinul pe bratele obosite. Si cand se ridica cortina, si cand privirile curioase si insetate de comic ii ard , cand lumina reflectoarelor poposeste pe ei, disperarea lor tacuta se afunda subit in noianul de aplauze.

Ce vezi tu, spectatorule, in ochii lor? Vezi acelasi fast exagerat din hainele lor, sau vezi deznadejde?!Ce-ti spun tie lanturile care atarna greu de gatul animalelor? Te intereseaza pe tine depravarea fintelor care defileaza in fata ta? Iti pasa?

Intuneric, frig si apoi teama – ei nu sunt decat STRAINI.
Va vom uita curand! – Ne veti uita curand!

( Desen -> http://aalexandrin.deviantart.com/)